Bucurie în rândul euroscepticilor după referendumul din Grecia

Principalii reprezentanţi ai curentului eurosceptic, inclusiv Marine Le Pen şi Nigel Farage, şi-au manifestat deschis satisfacţia după ce grecii au respins duminică, prin referendum, un plan de asistenţă financiară - însoţit de măsuri de austeritate - propus de creditorii internaţionali, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 03:50
Bucurie în rândul euroscepticilor după referendumul din Grecia

În opinia preşedintei Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, votul dat de greci este o victorie împotriva ‘oligarhiei Uniunii Europene’ şi în acelaşi timp unul de ‘rebeliune în faţa dictatelor europene, care doresc să impună cu orice preţ moneda unică, prin austeritatea cea mai inumană şi mai contra-productivă’, scrie Agerpres.

‘Statele europene trebuie să profite de acest eveniment pentru a se aşeza la masa negocierilor, să constate eşecul euro şi al austerităţii şi să decidă renunţarea la sistemul monedei unice, lucru necesar pentru a reveni la creşterea economică reală, pentru a reduce şomajul şi datoriile’, a apreciat lidera extremei drepte franceze, într-o postare pe Twitter. ‘Acest ‘Nu’ grec este o frumoasă şi mare lecţie de democraţie. Popoarele au revenit’ în UE, a mai menţionat Marine Le Pen.

La rândul său, liderul partidului britanic antieuropean UKIP, Nigel Farage, crede că ‘proiectul european este pe cale să moară’. ‘Este fabulos să vezi curajul poporului grec în faţa agresiunii politice şi economice a Bruxelles-ului’, a mai scris acesta într-un mesaj postat tot pe Twitter.

Şi liderul formaţiunii spaniole Podemos (stânga radicală), Pablo Iglesias, a scris pe aceeaşi reţea de socializare că ‘astăzi în Grecia democraţia a învins’. Ca urmare a măsurilor de austeritate, care au erodat şi în Spania popularitatea partidelor de dreapta, Podemos speră că va înregistra la alegerile legislative de la sfârşitul anului un succes asemănător celui obţinut de Syriza în Grecia la scrutinul din luna ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...