Bulgaria, ameninţată de S&P cu retrogradarea

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services a confirmat vineri ratingurile Bulgariei la 'BBB/A-2', dar simultan a modificat perspectiva la 'negativă' de la 'stabilă', ceea ce înseamnă că o retrogradare este posibilă în următoarele 24 de luni, informează un comunicat de presă.
Economica.net - vin, 13 dec. 2013, 12:12
Bulgaria, ameninţată de S&P cu retrogradarea

Bulgaria beneficiază în prezent de un rating de tip investment grade din partea tuturor celor trei mari agenţii de rating (Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch).

‘Revizuirea perspectivei reflectă opinia noastră potrivit căreia performanţele economice ale Bulgariei vor rămâne sub presiune ca urmare a reducerii activităţii de creditare a băncilor, creşterii reduse a investiţiilor şi nivelului ridicat al şomajului’, informează agenţia de evaluare. De asemenea, S&P susţine că mediul politic incert şi posibilitatea alegerilor anticipate vor încetini adoptarea reformelor, ceea ce va afecta producţia economică.

‘Ne aşteptăm la o stagnare economică în 2013, în condiţiile în care creşterea consumului public şi a exporturilor va fi contracarată de scăderea consumului gospodăriilor şi a investiţiilor private’, subliniază S&P. De asemenea, ca urmare a creşterii economice reduse dar şi a presiunilor sociale, S&P se aşteaptă ca deficitul guvernamental să crească până la 2% din PIB în 2013, după ce în ultimii ani s-a redus la jumătate.

‘Perspectiva negativă indică faptul că există cel puţin 30% şanse să coborâm ratingurile Bulgariei în următorii doi ani’, avertizează S&P. o astfel de decizie ar putea fi luată ca urmare a înrăutăţirii mediului politic, care ar afecta perspectivele de creştere şi ar influenţa în mod negativ fluxurile de investiţii. În schimb, presiunile la adresa ratingurilor ar putea să se reducă dacă situaţia politică se stabilizează, ceea ce ar putea îmbunătăţi perspectivele de creştere.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...