Bulgaria: Autorul atentatului terorist de la Burgas, din iulie 2012, a fost identificat

Autorul atentatului din iulie 2012 de la Burgas, din estul Bulgariei, soldat cu şase morţi, a fost identificat, a anunţat duminică ziarul bulgar Pressa, conform AFP.
Economica.net - D, 09 mart. 2014, 16:14
Bulgaria: Autorul atentatului terorist de la Burgas, din iulie 2012, a fost identificat

‘Teroristul este libanez’, relatează ziarul, citând surse din serviciile de informaţii bulgare, care au informat la rândul lor serviciile omoloage ale SUA (CIA) şi Israel (Mossad).

Detalii ale acestei anchete ajung sporadic în ziare bulgare şi israeliene, care citează surse anonime.

Întrebată duminică de AFP, purtătoarea de cuvânt a parchetului bulgar, Rumiana Arnaudova s-a limitat să sublinieze ‘intensitatea anchetei’, adăugând că aceasta a fost prelungită până la 22 iunie.

Ancheta privind atentatul de la Burgas nu a dus până în prezent la identificarea teroristului care a ţinut asupra sa încărcătura explozivă, deşi sunt disponibile amprentele sale şi analiza ADN, iar portretul robot al atacatorului a fost publicat pe site-ul Interpol.

Ministerul bulgar de Interne a identificat în iulie 2013 doi complici de origine libaneză: australianul Meliad Ferah, 32 de ani, cunoscut sub numele de Hussein Hussein, şi canadianul Hassan el Hajj Hassan, 25 de ani, afiliat mişcării islamiste Hezbollah.

Urmele ADN ale lui Hassan au fost identificate, precizează cotidianul bulgar amintit, pe şerveţele şi două şepci din camera de hotel din Nessebar, la nord de Burgas.

Hassan a fost identificat ca fiind cel care a detonat de la distanţă bomba din autobuzul cu turişti israelieni, celălalt complice, Meliad Ferah, fiind cel care a asamblat bomba, care a provocat moartea a cinci turişti israelieni şi a şoferului, şi rănirea altor 35.

Elementele acestei anchete au fost luate în considerare de Uniunea Europeană în decizia sa din 22 iulie 2013 de a încadra organizaţia Hezbollah pe lista sa neagră privind organizaţiile teroriste.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, decizie luată de noul premier bulgar Rumen Radev, care consideră că......
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home ...
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...