Bulgaria, Estonia, Slovacia, Italia, Polonia, Spania şi România, cele mai mari creşteri ale emisiilor de CO2 generate de utilizarea energiei

 Emisiile de dioxid de carbon (CO2) generate în blocul comunitar prin arderea combustibililor fosili (în principal petrol şi produse petroliere, gaze naturale, cărbune şi turbă) au crescut cu 6,3% în 2021, când majoritatea restricţiilor au fost ridicate în Uniunea Europeană, comparativ cu 2020, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 24 iun. 2022, 13:24
Bulgaria, Estonia, Slovacia, Italia, Polonia, Spania şi România, cele mai mari creşteri ale emisiilor de CO2 generate de utilizarea energiei

Cele mai mari creşteri ale emisiilor de CO2 generate de utilizarea energiei au fost anul trecut în Bulgaria (18%), Estonia (13,1%), Slovacia (11,4%), Italia (10,6%), Polonia (8,6%), Spania (7,4%) şi România (6,6%).

Singurele două ţări cu o scădere estimată a emisiilor de CO2 sunt Portugalia (minus 5,5%) şi Finlanda (minus 1,5%).

În 2021, creşterea emisiilor de CO2 a fost cauzată în principal de majorarea utilizării combustibililor fosili solizi (care au contribuit cu peste 50% la această creştere), în timp ce combustibilii lichizi au fost responsabili pentru mai mult de 29% din creştere, iar gazele naturale pentru 21%. A fost redusă folosirea turbei, ceea ce a atenuat uşor creşterea emisiilor de CO2 în UE.

Emisiile de CO2 din arderea combustibililor fosili provin din ţările unde se arde combustibilul pentru generarea electricităţii, pentru transport, producţia de oţel etc., ceea ce influenţează importurile şi exporturile de produse energetice. De exemplu, importul cărbunelui pentru generarea electricităţii duce la creşterea emisiilor în ţara importatoare.

În contrast, importurile de electricitate nu afectează emisiile ţării importatoare, deoarece acestea sunt raportate în statul exportator unde este produsă electricitatea.

Te-ar mai putea interesa și
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat marţi că va face prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR), în contextul în care Europa a intrat într-o cursă pentru......
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Industria lucrărilor de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat a ajuns la o cifră de afaceri agregată ...
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Oierii protestează marţi în Piaţa Victoriei, principalele nemulţumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau ...
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria - Pragul sărăciei va crește la 443 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2027. Aproximativ 1,37 milioane de bulgari, ...