Bulgaria insistă că Marea Britanie are nevoie de imigranţi est-europeni

Marea Britanie are nevoie de imigranţi est-europeni deoarece propriii săi cetăţeni nu sunt capabili să desfăşoare munci grele sau nu sunt dispuşi să renunţe la beneficiile sociale pentru activităţi sezoniere, se arată într-un document trimis de Guvernul bulgar Ministerului britanic de Interne.
Economica.net - D, 22 sept. 2013, 14:53
Bulgaria insistă că Marea Britanie are nevoie de imigranţi est-europeni

În acest document, obţinut de The Observer şi publicat de acesta în pagina electronică, Bulgaria insistă că nu sunt dovezi că cetăţenii săi ar fi implicaţi într-un „turism al beneficiilor sociale” şi că Marea Britanie câştigă de pe urma libertăţii de circulaţie a persoanelor, adăugând că imigranţii bulgari din această ţară sunt „predominant tineri, singuri şi relativ educaţi”.

Textul citează un raport al comisiei privind imigraţia din cadrul Ministerului britanic de Interne, care evaluează beneficiile aduse economiei de muncitorii sezonieri bulgari şi români. „Operatorii şi fermierii încearcă fără succes să recruteze muncitori britanici, care sunt reticenţi în a trăi la fermă; fie nu pot, fie nu muncesc la intesitatea cerută pentru a câştiga salariul minim în agricultură şi nu sunt prea stimulaţi să renunţe la beneficiile de sociale pentru munca sezonieră”, afirmă documentul bulgar.

Textul de zece pagini a fost trimis luna trecută Ministerului de Interne şi Departamentului pentru Muncă şi Pensii. Argumentele prezentate vor forma, de asemenea, baza Guvernului bulgar de apărare în faţa tentativelor de limitare a accesului la servicii publice pentru cetăţenii săi, precum NHS (serviciul public de sănătate din Marea Britanie), sau la locuri de muncă după ridicarea restricţiilor actuale de pe piaţa muncii.

În încercarea de a dovedi că bulgarii nu sunt interesaţi să vină în Marea Britanie pentru a exploata sistemul de asistenţă socială, documentul subliniază că Departamentul pentru Muncă şi Pensii arată că în 2011, 16,6 la sută dintre britanicii apţi de muncă au solicitat ajutoare sociale faţă de 6,6 la sută cetăţenii apţi de muncă de alte naţionalităţi din Marea Britanie.

Cazul prezentat în documente contrastează puternic cu afirmaţiile lui Nigel Farage, care în conferinţa sa anuală de vineri a promis că va plasa problema imigranţilor români şi bulgari în centrul campaniei partidului său pentru alegerile europene de anul viitor. El le-a spus activiştilor că Londra s-a confruntat deja cu un val de infracţiuni din cauza imigranţilor est-europeni şi că ţara „nu ar trebui să deschidă uşa necondiţionat Bulgariei şi României”.

Totuşi, documentul Guvernului bulgar sugerează că poliţia sa ar participa bucuroasă la patrule comune, aşa cum se întâmplă în alte părţi, dacă există dovezi că cetăţenii săi sunt implicaţi în infracţiuni.

Bulgaria neagă, de asemenea, că cetăţenii săi ar exploata generozitatea britanică. „Nu există dovezi că Marea Britanie suferă în mod semnificativ din cauza turismului pentru beneficii sociale. Imigranţii UE nu reprezintă un număr disproporţionat de solicitanţi de asistenţă socială – faţă de situaţia inversă”, adaugă textul.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...