Bulgaria intră în „clubul super-puterilor” – Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2026

Banca Centrală Europeană întâmpină cu căldură intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026, când ţara va deveni membru cu drepturi depline a uniunii monetare, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat televiziunii naţionale bulgare, BNT, şi difuzat duminică seara, transmite BTA.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 11:50
Bulgaria intră în

Oficialul BCE a explicat că Bulgaria va beneficia de pe urma stabilităţii, lichidităţii şi avantajelor monedei unice. De asemenea, guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, va participa cu drepturi depline la reuniunile de politică monetară ale BCE, alături de ceilalţi 20 de guvernatori ai statelor membre din zona euro. În septembrie, Radev a participat ca observator la întâlnirea Consiliului guvernatorilor BCE, scrie Agerpres.

Lagarde a explicat că tranziţia la euro dă posibilitatea cetăţenilor şi companiilor bulgare să facă transferuri de bani, călătorii şi să efectueze tranzacţii în orice loc din zona euro fără a trebui să schimbe bani. Ei nu trebuie să se gândească la fluctuaţiile cursului de schimb, dacă leva este mai ieftină sau mai scumpă, sau la ce rată va fi schimbată. Moneda va fi aceeaşi pentru toate statele membre zonei euro, a subliniat şeful BCE, furnizând stabilitate şi flexibilitate deoarece se ştie valoarea exactă a euro. Este o monedă puternică, considerată a fi a doua monedă de rezervă pe plan global, a subliniat Lagarde.

Pentru bănci, intrarea în zona euro înseamnă o mai mare stabilitate, acces la mai multe lichidităţi, participarea într-un grup de bănci mai importante, precum şi supervizarea serioasă şi coerentă în cadrul sistemului, a declarat preşedintele BCE.

Răspunzând întrebărilor cetăţenilor, care şi-au exprimat temerile privind preţurile şi inflaţia în urma înlocuirii levei cu euro, Lagarde a explicat că aceste schimbări provoacă întotdeauna îngrijorare. În ultimă instanţă, unele mărfuri ar putea fi puţin mai scumpe dar discrepanţele sunt reduse iar pe termen mai lung nu vor exista schimbări semnificative. Institutiile au multe pârghii la dispoziţie pentru a preveni abuzul în timpul tranziţiei la euro, a adăugat Lagarde.

De asemenea, şeful BCE a spus că nu a fost niciodată în Bulgaria dar va vizita Sofia cu ocazia aderării ţării la euro.

Conversia se face la o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro, au anunţat autorităţile de la Sofia. Conform cerinţelor, ambele monede trebuie prezentate egal, clar şi precis pe toate etichetele de preţ.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...