Bulgaria: Prelungirea duratei de funcţionare a reactoarelor 5 şi 6 de la Kozlodui, o prioritate pentru Guvern

Ministrul bulgar al Energiei, Vasil Shtonov, a declarat joi că prelungirea duratei de funcţionare a unităţilor 5 şi 6 de la Centrala nucleară de la Kozlodui constituie una dintre priorităţile Guvernului bulgar, transmite BTA.
Economica.net - vin, 05 sept. 2014, 12:52
Bulgaria: Prelungirea duratei de funcţionare a reactoarelor 5 şi 6 de la Kozlodui, o prioritate pentru Guvern

Shtonov a subliniat că licenţa de funcţionare pentru reactorul 5 al Centralei de la Kozlodui va expira la finele lui 2017 iar pentru reactorul 6 la finele lui 2019.

Ministrul bulgar al Energiei a arătat că, în vederea prelungirii duratei de funcţionare a celor două unităţi, a fost pus la punct un plan în două etape, prima etapă constând în evaluarea condiţiilor celor două unităţi iar cea de a doua va presupune înlocuirea unor echipamente şi alte detalii tehnice.

‘Ni s-au dat asigurări că licenţele vor fi prelungite la timp. Ceea ce se discută în prezent este o perioadă de 20 de ani, care potrivit legislaţiei bulgare va fi împărţită în două perioade de zece ani deoarece odată la 10 ani este nevoie de o nouă licenţă’, a spus Vasil Shtonov cu ocazia aniversării a 40 de ani de la punerea în funcţiune a primei centrale nucleare din Bulgaria.

Bulgaria a pus în funcţiune prima unitate de la centrala nucleară Kozlodui în anul 1974. Ca parte a memorandumului încheiat între Guvernul Bulgariei şi Comunitatea Europeană în 1999, unităţile 1 şi 2 au fost deconectate de la sistemul de electricitate pe 31 decembrie 2002, în timp ce unităţile 3 şi 4 – la data de 31 decembrie 2006. În prezent, centrala de la Kozlodui dispune de două reactoare tip VVER cu o capacitate de 1.000 MW fiecare.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.