Bulgaria: Protestatarii au blocat mai mulţi deputaţi şi miniştri în clădirea Parlamentului

Treizeci de deputaţi, trei miniştri şi jurnalişti au fost blocaţi timp ce cinci ore marţi seară în clădirea Parlamentului bulgar de către manifestanţii care protestează de 40 de zile împotriva guvernului "oligarhiei" care conduce, conform acestora, ţara, relatează AFP.
Economica.net - mie, 24 iul. 2013, 03:44
Bulgaria: Protestatarii au blocat mai mulţi deputaţi şi miniştri în clădirea Parlamentului

Aproximativ 2.000 de manifestanţi, conform unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, au înconjurat Parlamentul unde se aflau trei comisii pentru o actualizare a bugetului.

Trei miniştri – al Economiei, Dragomir Stoinev, al Finanţelor, Petar Ciobanov, şi ministrul Muncii şi Afacerilor sociale, Hassan Ademov – se aflau de asemenea în interiorul Parlamentului, conform posturilor de televiziune BNT şi bTV.

În total 109 persoane – deputaţi, miniştri, jurnalişti şi personal al parlamentului – au fost blocaţi în clădire, conform poliţiei.

Poliţia se pregătea în cursul serii să realizeze o evacuare a persoanelor blocate într-un autobuz atacat de manifestanţi care au spart geamurile vehiculului. Televiziunile arătau imagini cu mai mulţi manifestanţi şi un poliţist rănit.

Mii de manifestanţi defilează zilnic la Sofia pentru a protesta faţâ de corupţia puterii şi pentru a cere noi alegeri.

Autoincendierile şi manifestaţiile împotriva sărăciei de iarna trecută au provocat căderea guvernului conservator condus de Boiko Borissov în februarie.

Noul guvern de tehnocraţi format după alegerile legislative anticipate de la 12 mai, susţinut de socialişti, este la rândul său sub presiunea manifestaţiilor de stradă organizate de către mişcările societăţii civile.

Într-un prim comentariu marţi seară, Boiko Borissov a cerut demisia imediată a premierului, Plamen Oreşarski: „Insist pentru o demisie imediată a guvernului. Este singurul mod de a calma oamenii”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă bulgară Focus.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...