Burduja, Ministerul Finanţelor: România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar

România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar, însă Guvernul nu intenţionează să crească taxele sau să impună unele noi, soluţia fiind creşterea gradului de colectare, a declarat, marţi, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Economica.net - mar, 17 nov. 2020, 09:48
Burduja, Ministerul Finanţelor: România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar

El a participat la conferinţa online „Petrolul în Noua Economie”, organizată de România Durabilă şi EM360.

Burduja s-a referit la întârzierea investiţiilor în zăcămintele de gaze din Marea Neagră şi la faptul că unele companii se retrag din România, ca urmare a lipsei de predictibilitate a legislaţiei.

„România are acum şansa să se aşeze, să avem patru ani de stabilitate, de construcţie, pentru că altfel nu se pot face astfel de investiţii. Din punctul de vedere al cadrului fiscal din România, vă confirm ceea ce au spus şi premierul, şi ministrul de Finanţe: nu vizăm noi taxe şi impozite anul viitor, ci un cadru prietenos cu mediul de business şi predictibil, stabil”, a precizat oficialul ministerial.

Acesta consideră că este cel mai bun moment pentru un consens între toţi factorii implicaţi.

„Este cel mai bun moment şi este vital să se ajungă la un consens tehnic, la soluţii comune, dincolo de subiectele electorale şi de o agravare a discursului public, inclusiv prin exploatarea unor evenimente nefericite. Chiar e momentul să ne aşezăm cu toţii la masă şi fac un apel către toţi colegii inclusiv din mediul privat şi societatea civilă”, a continuat Burduja.

El a precizat că nici anul viitor situaţia României nu va fi cea mai bună.

„În mod evident, România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punctul de vedere al situaţiei fiscal-bugetare. Şi pe acest an ne chinuim să păstrăm deficitul într-o marjă rezonabilă, să nu avem probleme cu agenţiile de rating, cu investitorii internaţionali. Anul viitor avem nevoie de soluţii pe zona de colectare. Dacă ne propunem un sistem stabil de taxe şi impozite, unde nu le creştem, trebuie să ne gândim la creşterea bazei”, a mai spus secretarul de stat.

În opinia sa, soluţia stă în creşterea nivelului de colectare a taxelor.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat recent că necesarul de finanţare pentru anul acesta este de 138 miliarde de lei, din care 50 de miliarde de lei reprezintă împrumuturi din trecut.

După primele nouă luni din 2020, deficitul bugetar este de 6,36% din PIB, în condiţiile în care ţinta pentru întregul an este de 8,6% din PIB.

Potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europene, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la 10,3% din PIB în 2020,şi să ajungă la 11,3% din PIB în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...