Bursa a crescut nesemnificativ, pe un rulaj dominat de acţiunile FP, Romgaz şi OMV Petrom

Bursa a crescut nesemnificativ, într-o piaţă unde atenţia investitorilor a fost direcţionată în principal spre acţiunile de regulă lichide, mai mult de trei sferturi din rulaj fiind asigurat de transferurile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP), Romgaz (SNG) şi OMV Petrom (SNP).
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 15:36
Bursa a crescut nesemnificativ, pe un rulaj dominat de acţiunile FP, Romgaz şi OMV Petrom

Piaţa a oscilat uşor încă din primele minute de tranzacţionare, iar la finalul zilei rulaje de peste 1 milion de lei au consemnat acţiuni emise de doar 9 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 61,4 milioane lei (13,8 milioane euro), de 5,5 ori peste rulajul de vineri, de numai 11,1 milioane lei (2,5 milioane euro). Mai mult de trei sferturi din lichiditatea de luni au fost asigurate de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (32,3 milioane lei), Romgaz (aproape 9,7 milioane lei) şi OMV Petrom (7,1 milioane lei).

Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat acţiunile Băncii Transilvania (2,2 milioane lei), SIF Transilvania (2,1 milioane lei), Transelectrica (1,4 milioane lei), Nuclearelectrica (1,3 milioane lei), SIF Oltenia (1,3 milioane lei) şi Transgaz (1,1 milioane lei).

„Pentru companiile din categoria blue-chip (acţiunile de regulă lichide – n.r.), cred că interesul este manifestat deopotrivă de investitorii de retail şi de cei instituţionali. Totuşi, investitorii instituţionali se concentrează cu mici excepţii pe titlurile Fondului Proprietatea, OMV Petrom şi Romgaz. Mă aştept ca până la finalul anului piaţa să aibă o tendinţă ascendentă, iar volumele nu cred că vor depăşi 10 milioane euro/zi, fără să luăm în calcul deal-urile. Cred că investitorii vor viza acţiunile companiilor la care se estimează dividende cu randament ridicat”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Indicele general al Bursei, BET-C, a încheiat ziua în creştere cu 0,11%.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a plasat cu 0,3% peste ziua de vineri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a stagnat.

Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 1,23%. Titlurile SIF-urilor au crescut cu 1,24% – 2,85%, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au stagnat.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,71%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,84%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,81 lei. În jurul orei 11:30 aceste titluri au urcat foarte aproape de maximul istoric atins în zilele de marţi şi joi, când unele operaţiuni au fost realizate la 0,817 lei/titlu.

„Lispa de cvorum pentru aprobarea reducerii capitalului social şi distribuirea banilor respectivi către acţionari nu a generat o reacţie în piaţă. Practic, cred că vorbim mai degrabă de o amânare în legătură cu această decizie, programul de răscumpărare, cât şi evenutalele dividende menţinând investitorii optimişti în privinta evoluţiei titlurilor FP”, a afirmat brokerul de la Prime Transaction.

Acţionarii Fondului Proprietatea nu au putut lua nici luni, la a doua convocare AGA, o decizie în privinţa scăderii capitalului social cu 676,9 milioane lei şi distribuirea banilor către acţionari (câte 0,05 lei/acţiune), pentru că nu a fost îndeplinit cvorumul necesar.

Fondul Proprietatea a reluat luni răscumpărarea de acţiuni direct din piaţă, operaţiune suspendată din 23 septembrie, anterior lansării ofertei de cumpărare prin care FP a răscumpărat 4,35% din propriile acţiuni, pentru 600 milioane lei (134,8 milioane euro).

Fondul mai are de răscumpărat încă aproximativ 1,3% din propriile acţiuni (179 milioane de titluri), din actualul program de răscumpărare aprobat de acţionari în aprilie 2012. Fondul poate răscumpăra maxim 25% din volumul mediu zilnic de acţiuni FP tranzacţionate la bursă.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat nesemnificativ, cu 0,11%, la 0,459 lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,32%, la 34,76 lei, iar preţul certificatelor de depozit (GDR) ale companiei a avansat cu 0,14% la bursa de la Londra, la 10,72 dolari (35,26 lei). Pe piaţa de la Bucureşti au fost transferate 278.135 de acţiuni Romgaz, iar la bursa de la Londra au fost realizate patru operaţiuni cu 137.976 de certificate de depozit, pentru 1,4 milioane dolari (4,8 milioane lei).

Cotaţia acţiunilor Romgaz de la BVB este cu 15,87% peste preţul din oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale. Cotaţia este, totodată, cu 19,45% şi, respectiv, cu 21,96% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (3% şi 5%). Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Pe piaţa Rasdaq rulajele au continuat să fie foarte reduse în cazul celor mai multe acţiuni tranzacţionate.

Lichiditatea a urcat la 34 milioane lei (7,6 milioane euro), susţinută de două deal-uri cu acţiuni reprezentând cumulat 16,55% din titlurile producătorului de electrozi Ductil Buzău (DUCL), în valoare de 33,3 milioane lei (7,5 milioane euro). Firma FRO – Airliquide Welding din Italia deţine 72,32% din acţiunile Ductil, iar fondul de investiţii Broadhurst Investments are 11,71% din titluri, potrivit celor mai recente tranzacţii.

Cele două pachete de acţiuni au fost transferate la preţul de 1,094 lei, de 2,4 ori peste cotaţia din şedinţa precedentă în care au fost realizate transferuri cu titlurile Ductil, de miercuri.

După realizarea deal-urilor, preţul acţiunilor Ductil a urcat puternic, cu peste 50%, pe piaţa principală. Totuşi, spre finalul şedinţei preţul a revenit spre nivelul de miercuri, iar la închiderea zilei aceste titluri erau cotate la 0,4802 lei, preţ în creştere cu 4,53%. Operaţiunile de pe piaţa principală au însumat 224.000 de lei, din care 140.000 de lei reprezintă transferurile din primele două ore.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...