Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor internaţionale şi s-a întors pe creştere uşoară, cu 0,39%, la debutul şedinţei, însă investitorii au trecut din nou pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 256.000 de lei.
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 08:15
Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei

După primele 15 minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,57%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,66% peste nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a debutat în urcare cu 0,51%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,26%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,93% peste închiderea de miercuri. Titlurile SIF-urilor au crescut cu 0,65% – 1,35%, după ce miercuri au coborât cu 1,2% – 3,3%. În acelaşi timp, acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,96%, după ce miercuri au scăzut cu aproape 2%.

În primele minute au fost realizate operaţiuni cu acţiuni emise de doar 19 din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Transferurile au însumat 256.000 de lei (57.000 de euro), valoare peste peste trei ori mai mare decât rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 847.000 de lei (187.000 de euro).

Cu titlurile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au fost realizate doar două tranzacţii, de 5.000 de lei.

Pe prima poziţie funcţie de rulaj s-au plasat acţiunile SIF Muntenia (SIF4), cu care au fost efectuate 8 operaţiuni în valoare cumulată de 48.000 de lei. Cotaţia acestor titluri a crescut cu 1,06%, la 0,718 lei.

Bursele vest-europene au deschis ziua în creştere cu până la 0,7%, în aşteptarea unor informaţii despre măsurile de redresare economică care vor fi implementate în Spania, dar pe fondul aşteptărilor investitorilor cu privire la noi măsuri de stimulare a economiei în China. Pieţele au revenit uşor după corecţiile înregistrate miercuri, pe fondul amplificării temerilor investitorilor legate de Spania şi Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...