Bursa a deschis în creştere nesemnificativă, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere cu doar 0,11% şedinţa de luni, pe un rulaj în revenire uşoară şi asigurat în proporţie de 73% de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - lun, 03 sept. 2012, 07:57
Bursa a deschis în creştere nesemnificativă, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

În prima jumătate de oră a şedinţei au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise de 22 din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea „Internaţionale”. Operaţiunile au cumulat 661.000 de lei, valoare de peste două ori mai mare decât rulajul de la debutul şedinţei de vineri, de 256.000 lei (57.000 de euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu doar 0,16%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,28%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 10:35, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în creştere cu 0,36%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,65% peste nivelul de vineri, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, era în stagnare.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 483.000 de lei, iar preţul a crescut cu 0,57%, la 0,53 lei.

Bursele europene au deschis incert şedinţa de luni, după care au început să crească uşor, cu până la 0,5%, investitorii aşteptând semnale din partea băncilor centrale şi guvernelor din SUA, zona euro şi China privind posibile măsuri de stimulare a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...