Bursa a scăzut uşor. Investitorii au început să marcheze o parte din câştigurile din zile anterioare

Bursa a scăzut cu 0,71%, într-o piaţă unde o parte dintre investitori au început să marcheze din câştigurile înregistrate în precedentele şapte şedinţe, când bursa a urcat cu aproape 6% şi a atins maximul ultimilor doi ani, susţinută de intrări noi de bani în piaţă datorită ofertei Romgaz (SNG).
Economica.net - joi, 07 nov. 2013, 16:04
Bursa a scăzut uşor. Investitorii au început să marcheze o parte din câştigurile din zile anterioare

Piaţa a fluctuat foarte uşor în primele minute, după care indicele general al pieţei, BET-C, a intrat pe scădere, rămânând pe roşu până la finalul zilei.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,82%, după ce la finalul şedinţei precedente a fost la nivelul maxim de după 18 august 2008.

La fel ca în şedinţele precedente, volumele de tranzacţionare au fost ridicate în special pe acţiunile de regulă lichide, o parte dintre investitori marcând din profituri după creşterile importante din precedentele zile.

„Mi se pare normală această efervescenţă, pentru că mulţi investitori au vândut o parte din portofoliu pentru a face rost de bani cu care să subscrie la oferta Romgaz, iar acum oamenii vor să pună la loc acţiunile vândute. Corecţii vor mai apărea, însă nu cred că vor fi prea ample. Oricum, piaţa s-a mutat pe un palier mai sus, unde sper să reziste şi chiar să se mai mute încă o linie de 5-10% mai sus până la finalul anului. Cred că acţiunile Romgaz vor face piaţa mai dinamică şi este clar că volumele de tranzacţionare vor creşte. Mă aştept ca volumul de tranzacţionare să urce cu 30 – 50% până la finalul anului, iar în cazul indicilor creşterile să fie de 7-10%. Un astfel de scenariu este normal să se întâmple, dacă ne corelăm cu evoluţia pieţelor externe, care de şase luni parcă nu se mai opresc din creştere”, a declarat pentru MEDIAFAX Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

Indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a încheiat în stagnare, iar titlurile celor cinci SIF-uri şi acţiunile Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu numai 0,06% sub nivelul de miercuri.

Acţiunile Fondului Proprietatea au atins în prima parte a zilei un nou maxim istoric, de 0,8165 lei. La finalul şedinţei, aceste titluri erau cotate la 0,805 lei, preţ cu 0,56% sub închiderea de miercuri.

Indicele extins BET-XT a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,52%, iar indicele extins BET-BK a coborât nesemnificativ, cu 0,08%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 123 milioane lei (27,7 milioane euro), de 2,5 ori peste rulajul de miercuri, de aproape 50 milioane lei (10,8 milioane euro). Mai mult de 80% din lichiditatea de joi a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 100 milioane lei, din care un deal de aproape 94 milioane lei.

Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat titlurile OMV Petrom (4,7 milioane lei, inclusiv un deal de 466.000 de lei), BRD (4,6 milioane lei, din care un deal de 2,7 milioane lei), Nuclearelectrica (2,5 milioane lei), Transgaz (2,1 milioane lei, inclusiv un deal de 327.000 de lei), SIF Moldova (1,6 milioane lei, din care un deal de 1,3 milioane lei), SIF Transilvania (1,2 milioane lei) şi SIF Oltenia (1,1 milioane lei) şi Transelectrica (1,1 milioane lei).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut nesemnificativ, cu 0,08%, la 0,478 lei. În precedentele opt şedinţe, aceste acţiuni au urcat cumulat cu aproape 11%, în aşteptarea publicării rezultatelor financiare înregistrate în primele nouă luni.

Profitul net al grupului Petrom a crescut cu 27% în primele nouă luni, la 3,666 miliarde lei (831,6 milioane euro), însă vânzările au scăzut cu 5%, la 18,15 miliarde lei (4,117 miliarde euro), potrivit informaţiilor financiare transmise de companie, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile BRD au scăzut cu 4,23%, la 9,05 lei, după ce în precedentele şapte zile au urcat cu 7%.

Banca a publicat joi dimineaţă rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni. BRD a consemnat un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro), iar venitul net bancar a fost de 2,059 miliarde lei, în scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în special din cauza scăderii marjei nete de dobândă (-9,9%), influenţată negativ atât de efecte structurale, cât şi de efecte de volum. Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 5,5%, iar raportul cost/venituri a fost de 46,1% (stabil faţă primele nouă luni din 2012).

În oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea, investitorii au plasat până joi 1.140 de ordine prin care au fost puse în vânzare 3,115 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisă de 5,2 ori. Volumul de acţiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezintă 22,61% din toate titlurile FP.

Brokerii cred că oferta va fi semnificativ suprasubscrisă şi se aşteaptă ca în ultimele zile ale operaţiunii să fie plasate ordine pentru volume foarte mari de acţiuni Fondul Proprietatea.

Fondul vrea să răscumpere 600 milioane de acţiuni, pentru care este dispus să plătească 600 milioane lei (135,3 milioane euro). Operaţiunea se va încheia joi, 14 noiembrie, iar titlurile vor fi cumpărate la preţul de 1 leu/acţiune, respectiv cu 19,5% peste cotaţia la care acţiunile FP au încheiat şedinţa de joi, de lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat în total acţiuni de 1 milion de lei, nivel foarte apropiat de cel înregistrat în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%. Pieţele au deschis ziua în scădere şi au fluctuat uşor pe roşu până în jurul orei 15:00, când au trecut brusc pe creştere după ce Banca Centrală Europeană a redus cu 0,25 puncte de bază rata dobânzii de politică monetară, la un nou minim record de 0,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...