Bursa a scăzut uşor marţi, pentru prima dată în ultimele nouă şedinţe

Bursa de la Bucureşti a scăzut marţi cu 0,69%, după ce în precedentele opt şedinţe a crescut cu peste 3,4%, însă cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a depăşit cu greu 11 milioane lei.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 14:46
Bursa a scăzut uşor marţi, pentru prima dată în ultimele nouă şedinţe

Piaţa a fost pe roşu încă de la deschidere şi, la fel ca în precedentele şedinţe, atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, transferuri de peste 20.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 18 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Piaţa locală se aliniază din punct de vedere al evoluţiei la mişcările burselor internaţionale, înregistrând în ultimele zile o evoluţie pozitivă pentru majoritatea acţiunilor. Totuşi, volumele de tranzacţionare nu reuşesc să impresioneze în această perioadă de concedii, interesul investitorilor fiind mai redus. Rezultatele financiare pentru primul semestru (care urmează să fie anunţate începând cu finele lunii iulie şi până pe 15 august – n.r.) vor mai însufleţi piaţa punctual în cazul companiilor care vor aduce surprize. Volumele vor creşte, însă, mult mai mult pe măsură ce se vor derula ofertele publice anunţate la companii de stat, oferte care pot induce în piaţă o nouă stare de spirit şi de interes pentru tot publicul investitor”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Rulajul pieţei, de numai 11,4 milioane lei (2,6 milioane euro), a fost aproape la jumătatea celui de luni, de 24,9 milioane lei (5,6 milioane euro). Peste jumătate din lichiditatea de marţi a fost sigurată de transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (3,6 milioane lei) şi deal-uri cu aproape 5% din titlurile Impact (1,6 milioane lei) şi cu acţiuni SIF Transilvania (1,1 milioane lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,09%, la 0,633 lei, în timp ce deal-ul cu pachetul de 5% din acţiunile Impact a fost efectuat la 0,16 lei/titlu, preţ cu 3,9% peste ultima cotaţie de luni.

Pe piaţa principală, acţiunile dezvoltatorului imobiliar au încheiat la 0,16 lei, iar operaţiunile au însumat aproape 21.000 de lei.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în scădere cu 0,51%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,94% sub ziua anterioară.

Totodată, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,69%.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 0,5%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,56% sub nivelul de luni.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 123.000 de lei, faţă de 574.000 de lei în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în scădere cu până la 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Preşedintele american Donald Trump l-a primit duminică pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la reşedinţa sa privată din Florida, unde vor discuta despre eforturile de încheiere a......
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgaria se va alătura joi zonei euro şi va deveni astfel a 21-a ţară care adoptă moneda unică europeană, o integrare ...
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Circulaţia feroviară a fost oprită duminică seara pe raza Regionalei Craiova, în urma unui incident produs în Halta ...
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la prețuri bune
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la ...
Codurile de vânt din ultimele zile au făcut ca eolianul să fie prima sursă de generare de energie electrică din România ...