Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj de numai 2,3 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,28% în prima parte a şedinţei, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au revenit pe poziţii de aşteptare, astfel că tranzacţiile abia au însumat 2,3 milioane lei.
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 10:44
Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj de numai 2,3 milioane lei

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scăzdere cu 0,27%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în coborâre cu 0,25%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,17%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, s-a plasat cu 0,69% sub nivelul de vineri.

Rulajul pieţei, de doar 2,3 milioane lei (517.000 de euro), este cu mult sub valoarea cumulată a transferurilor din prima parte a şedinţei precedente, de 37,8 milioane lei (8,4 milioane euro). La jumătatea sesiunii de vineri, lichiditatea a fost susţinută aproape intergral de acţiunile Fondului Proprietatea, OMV Petrom, Erste, BRD, Banca Transilvania şi SIF.

În sesiunea de luni, acţiunile FP erau cele mai lichide, cu transferuri de 613.000 lei. Cel mai recent schimb s-a perfectat la 0,535 lei, similar cu cel de la închiderea de vineri.

Bursele europene afişau scăderi de până la 0,6%, din cauza temerilor legate de încetinirea creşterii economice a Chinei, care au eclipsat optimismul generat de declanşarea celei de-a treia runde de relaxare cantitativă de către Rezerva Federală a Statelor Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...