Bursa de la Atena va rămâne închisă până luni

Bursa de valori de la Atena va rămâne închisă până luni, când se vor redeschide şi băncile, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze finanţarea de urgenţă pentru instituţiile de creditare din Grecia, transmite publicaţia elenă 'To Vima'.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 05:47
Bursa de la Atena va rămâne închisă până luni

Tranzacţiile cu acţiuni la Bursa de valori de la Atena au fost suspendate începând cu data de 29 iunie, când guvernul elen a închis băncile şi a impus restricţii asupra mişcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali.

Joi, Banca Centrală Europeană a decis să majoreze finanţarea de urgenţă pentru băncile greceşti cu 900 milioane de euro, până la aproape 90 de miliarde de euro.

Miercuri, Autoritatea de supervizare a pieţelor de capital din Grecia (HCMC) a anunţat Athens Stock Exchange va rămâne închisă până în 17 iulie dar unii analişti consideră că este puţin probabil să se redeschidă luni.

Liderii zonei euro au ajuns, luni, în unanimitate, la un acord cu privire la un nou program de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei de creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI). Eurogrupul a cerut transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent. Jumătate din Fondul de privatizare, de 50 de miliarde de euro, va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunţat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...