Bursa de la Bucureşti a deschis cu o creştere modestă

Bursa de la Bucureşti afişa un avans de 0,42% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care atenţia jucătorilor a rămas axată pe acţiunile din sectorul energetic, titlurile Romgaz şi OMV Petrom fiind cele mai tranzacţionate.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 09:18
Bursa de la Bucureşti a deschis cu o creştere modestă

După primele 50 de minute de tranzacţionare de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,29%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,55%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 0,3%.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,31%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,49%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Lichiditatea pieţei, de 2,31 milioane lei (511.000 de euro), a fost susţinută de transferurile cu acţiunile Romgaz (541.000 lei) şi OMV Petrom (457.000 lei).

Bursele europene au deschis vineri în urcare, investitorii aşteptând datele privind şomajul din Statele Unite, după prima săptămână de creştere din acest an pentru pieţele din vestul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...