Bursa de Valori la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025

Tranzacțiile cu acțiuni la Bursa de Valori București (BVB) au înregistrat mai mult decât o dublare în primele cinci luni din 2026, devenind din nou principalul motor al pieței și răsturnând structura din 2025, când obligațiunile dețineau aproape două treimi din volumul intermediat, arată calculele realizate de Termene Business Hub pe baza datelor de la BVB.
Termene.ro - mie, 10 iun. 2026, 16:20
Bursa de Valori la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025

Schimbarea s-a reflectat și în ierarhia intermediarilor. BT Capital Partners și-a consolidat poziția de lider pe toate segmentele și a depășit Swiss Capital chiar pe acțiuni, teren pe care acesta era lider anul trecut. La polul opus, BRD a fost marele perdant, coborând mai multe locuri pe fondul prăbușirii pe obligațiuni, segmentul său de bază, arată analiza realizată de Termene.ro.

Obligațiunile au rămas oligopol, primii cinci brokeri având aproximativ 96% din segment, în timp ce segmentul de acțiuni s-a fragmentat ușor, iar casele străine (Wood & Company Financial Services, Raiffeisen Bank International) au câștigat teren în rândul primilor 10 intermediari analizați, scrie Termene.ro.

Pe întreaga piață, BT Capital Partners și-a consolidat poziția de lider în primele cinci luni din 2026, cu o cotă de piață cumulată în creștere de la 27,4% la 28,6%), iar podiumul s-a reașezat în spatele său. Volumul a crescut de la 9,2 miliarde de lei, la 12,5 miliarde de lei (35,5%), arată Termene.ro.

Citeşte analiza integral în Termene.ro.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...