Bursa din Statele Unite deschide în scădere

Bursa din Statele Unite a deschis în scădere şedinţa de joi, în timp ce investitorii evaluează efectele crizei bugetare prelungite din SUA, iar companiile IBM şi Goldman Sachs au anunţat rezultate mai slabe decât anticipau ananliştii, potrivit Bloomberg.
Economica.net - J, 17 oct. 2013, 15:09
Bursa din Statele Unite deschide în scădere

Cotaţia IBM a scăzut cu 6,7%, după ce compania a anunţat venituri în scădere pentru al şaselea trimestru consecutiv, iar acţiunile Goldman Sachs au pierdut 2,8%, declinul fiind cauzat de scăderea veniturilor cu 20% în trimestrul al treilea. Titlurile eBay au pierdut 5,3% în primele minute de tranzacţionare, după ce a publicat estimări pentru vânzări şi profit mai slabe decât anticipau analiştii.

Indicii S&P 500 şi Compozit Nasdaq au scăzut cu câte 0,3%, iar Dow Jones a pierdut 0,7%. S&P 500 a închis miercuri foarte aproape de nivelul record.

„Ceea ce vedem este un caz de cumperi la zvon şi vinzi la ştire. (…) Pieţele au avut o evoluţie bună în ultima săptămână, aşa că se va înregistra un pic de marcare a profitului după ce politicienii au ajuns la o înţelegere pentru creşterea plafonului de îndatorare”, a declarat Patrick Spencer, analist la firma Robert W. Baird & Co, cu active de 105 miliarde de dolari.

Investitorii se vor concentra probabil pe amploarea impactului economic al impasului bugetar căruia i s-a pus capăt miercuri, precum şi pe planurile Rezervei Federale privind programul de achiziţie de obligaţiuni, prin care banca centrală americană introduce lichidităţi în piaţa financiară.

Congresul american a deblocat activitatea guvernului şi a ridicat plafonul datoriei de stat, cel puţin până la începutul anului viitor, evitând astfel riscul unui default (încetare de plăţi) al Statelor Unite.

Preşedintele Barack Obama a promulgat rapid acordul, care asigură bugetul până la 15 ianuarie şi suspendă plafonul datoriei de stat până pe 7 februarie.

Astfel, angajaţii guvernului federal trimişi în şomaj tehnic la începutul lunii octombrie pot reveni la lucru începând chiar de joi, iar Trezoreria poate continua operaţiunile în regim normal, plătind şi refinanţând datoriile statului.

Criza politică a costat miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Suspendarea parţială a activităţii guvernului timp de 16 zile a tăiat cu 0,6 puncte procentuale creşterea economică a SUA în trimestrul al patrulea, reducând PIB-ul cu 24 miliarde de dolari, potrivit estimărilor agenţiei de rating Standard & Poor’s. S&P atribuie Statelor Unite ratingul „AA+”, după ce a luat în vara anului 2011 decizia istorică de a înrăutăţi calificativul de top „AAA”, pe fondul impasului politic din acea perioadă privind plafonul datoriei de stat.

Un raport al Macroeconomic Advisers pregătit pentru Fundaţia Peter G. Peterson relevă că disputele de la Washington privind bugetul au redus creşterea economică a SUA cu aproximativ 0,3 puncte procentuale pe an începând din 2009. Experţii estimează de asemenea că disputa soluţionată temporar miercuri a contribuit cu aproximativ jumătate de punct procentual la şomajul din SUA în acest an, afectând circa 900.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...