Bursa Română de Mărfuri a înregistrat un record de tranzacţionare pe piaţa gazelor

Bursa Română de Mărfuri a înregistrat un record de tranzacţionare pe piaţa gazelor, după ce operatorii au comercializat în primele nouă luni ale anului o cantitate de 4,15 TWh, potrivit unui comunicat al BRM, remis, joi, Agerpres.
Economica.net - J, 06 oct. 2016, 14:30
Bursa Română de Mărfuri a înregistrat un record de tranzacţionare pe piaţa gazelor

‘La începutul lunii octombrie, pe platforma electronică a BRM, în Ringul gazelor naturale, s-au tranzacţionat cantităţi semnificative de gaze naturale, ceea ce denotă interesul în creştere al participanţilor la piaţă pentru comercializarea gazelor naturale în regim bursier. Astfel, în data de 04.10.2016 a fost tranzacţionată o cantitate totală de 3,2 TWh, iar în ziua următoare, cantitatea tranzacţionată s-a cifrat la 1,8 TWh’, se arată în comunicat.

În primele nouă luni ale acestui an, în Ringul Gazelor naturale la BRM au avut loc 248 licitaţii, concretizate în tranzacţionarea unui volum de 4,15 TWh.

Numărul participanţilor înregistraţi ca membri afiliaţi şi activi pe piaţa centralizată de gaze naturale a BRM a ajuns la 256 (producători, furnizori, traderi şi consumatori non-casnici), mai spun reprezentanţii BRM.

Ringul Gazelor naturale a fost lansat la BRM în iulie 2013, iar primele tranzacţii cu gaze au avut loc în octombrie 2013. La această dată, volumul total de gaze naturale tranzacţionate în Ringul gazelor naturale la BRM este de 15,85 TWh.

Printre operatorii care au achiziţionat gaze naturale în ringul BRM şi au obţinut economii importante la preţ se numără Primăria Hunedoara, cu o economie de peste 600.000 lei, urmată de Primăria Zalău cu o economie de 590.000 lei. Spitalul Judeţean Focşani a înregistrat o economie de aproape 240.000 lei fiind urmat de Spitalul Dr. Ion Cantacuzino cu o economie de 230.000 lei.

Comisiile Judeţene s-au numărat printre clienţii care au achiziţionat gaze naturale în ringul BRM, evidenţiindu-se în acest sens Consiliul Judeţean Călăraşi care a înregistrat o economie de aproape 300.000 lei. Alţi clienţi care au tranzacţionat gaze naturale în sistem bursier au fost unităţile ISU şi unităţi militare din diverse zone ale ţării. Astfel, ISU Bucureşti a înregistrat economii cifrate la 210.000 lei, în timp ce economia obţinută de ISU Bacău a fost de 110.000 lei.

Dintre unităţile militare s-au remarcat cele din Regiunea Transilvania N-V cu o valoare economisită cifrată la peste 1 milion lei, urmată de Regiunea Muntenia S cu o economie de aproape 850.000 lei.

Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc în data de 10 decembrie 1992.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...