Bursele europene au deschis în scădere

Bursele europene au deschis în scădere, după datele sub estimări privind industria prelucrătoare din China şi publicarea minutei şedinţei de politică monetară din luna octombrie a Rezervei Federale a SUA, care a indicat că programul de achiziţii de obligaţiuni ar putea fi redus în următoarele luni.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 09:40
Bursele europene au deschis în scădere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,7% în primele minute de tranzacţionare, potrivit datelor Bloomberg.

Contractele futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează o corecţie de 0,2%.

Monedele emergente sunt în scădere, cu rupia indiană la cel mai redus nivel din ultimii 4 ani şi jumătate, preţul petrolului a coborât cu 0,2%, iar randamentul de referinţă al obligaţiunilor guvernamentale germane cu maturitatea la 10 ani a urcat la 1,78%, cel mai ridicat nivel începând de săptămâna trecută.

Indicele Topix al bursei de la Tokyo a urcat cu 1%, după ce yenul a atins minimul ultimelor patru luni faţă de dolar, cursul urcând la 100,85 yeni/dolar. Celelalte burse asiatice au scăzut.

Un indice calculat de HSBC şi Markit privind industria prelucrătoare din China a coborât în noiembrie pentru prima dată în ultimele 4 luni, evoluând mai slab faţă de aşteptările analiştilor.

Banca Japoniei a menţinut dobânda de politică monetară şi măsurile de stimulare a economiei, după publicarea minutei şedinţei de politică monetară din octombrie a Rezervei Federale a Statelor Unite.

Cea mai puternică bancă centrală din lume a indicat că programul de achiziţii de obligaţiuni în valoare de până la 85 miliarde de dolari pe lună de pe piaţa secundară ar putea fi redus pe măsură ce situaţia economică se va îmbunătăţi.

Banca Centrală Europeană (BCE) ia în calcul reducerea dobânzii la depozite la o valoare negativă, de la 0% la -0,1%, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discuţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...