Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Bursele europene au deschis vineri în urcare uşoară, în aşteptarea unui raport privind încrederea economică din zona euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 08:36
Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,1% în deschidere şi afişează un declin de 1,4% pe ansamblul acestei săptămâni, generat de temerile investitorilor privind o posibilă intervenţie militară a SUA în Siria.

În luna august, pieţele europene au urcat modest, cu 0,3%.

Bursele asiatice au crescut vineri cu 0,2%, iar tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează un avans de 0,4%.

Comisia Europeană va prezenta vineri raportul lunar privind încrederea în economie, iar un alt set de date va indica mai târziu evoluţa activităţii din mediul de afaceri din SUA în luna august.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...