Bursele europene au deschis în urcare

Bursele europene au deschis luni în urcare, după ce datele privind creşterea economică a Chinei în trimestrul al doilea s-au încadrat în proiecţiile analiştilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 15 iul. 2013, 08:06
Bursele europene au deschis în urcare

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,4% în debutul şedinţei de tranzacţionare. Pieţele asiatice au urcat luni cu 0,1%, iar tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează un câştig de 0,2%.

Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 7,5% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în linie cu estimăril economiştilor, după un avans de 7,7% în primele trei luni.

Ministrul chinez al Finanţelor, Lou Jiwei, a indicat săptămâna trecută că economia ar putea înregistra în acest an o creştere sub ţinta guvernului, de 7,5%. Totodată, oficialul a sugerat că Beijingul ar putea tolera în viitor o rată de creştere de 6,5%.

Titlurile băncilor britanice au crescut luni dimineaţă, după un raport care a indicat creşterea preţurilor la locuinţe în Marea Britanie.

Acţiunile grupului german Commerzbank au crescut cu 3,1%, după apariţia unor informaţii potrivit cărora guvernul de la Berlin discută vânzarea acţiunilor pe care le deţine la creditor către UBS, cea mai mare bancă elveţiană.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...