Bursele europene au deschis în urcare

Bursele europene au deschis luni predominant în urcare, majoritatea acţiunilor fiind sprijinite de rezultatele peste estimări raportate de banca UBS şi producătorul de electronice Philips, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 22 iul. 2013, 08:36
Bursele europene au deschis în urcare

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a deschis în urcare cu 0,2%

Pieţele vest-europene au crescut săptămâna trecută cu 1,2%, datorită datelor economice peste estimări din China şi asigurărilor date de preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, privind continuarea programului de achiziţii de obligaţiuni.

Investitorii aşteaptă în următoarele zile rezultatele financiare ale mai multor companii americane, printre care Apple, Ford şi McDonald’s.

Totodată, economiştii anticipează că vânzările de locuinţe din SUA au crescut în iunie la cel mai ridicat nivel din 2009, datele oficiale fiind aşteptate în cursul zilei de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...