Bursele europene au deschis în urcare

Bursele europene au deschis joi în urcare, în aşteptarea datelor privind creşterea economică şi piaţa forţei de muncă din SUA şi a unui raport privind şomajul din Germania, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 07:47
Bursele europene au deschis în urcare

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,6% în debutul şedinţei de tranzacţionare, recuperând pierderile înregistrate în luna august.

Acţiunile grupului britanic Vodafone au urcat cu 9%, cea mai bună deschidere din noiembrie 2008, după ce compania a anunţat că discută cu Verizon Communications vânzarea participaţiei de 45% pe care o deţine la Verizon Wireless, cel mai profitabil operator din SUA. Surse apropiate situaţiei au afirmat că valoarea tranzacţiei este de 130 miliarde de dolari.

Titlurile retailerului francez Carrefour au urcat cu peste 4%, după ce compania a anunţat profit în creştere cu 4,9% pentru primul semestru, la 766 milioane euro.

Bursele europene au scăzut în ultimele trei şedinţe cu 2,2%, pe fondul temerilor investitorilor legate de o intervenţie militară a SUA şi a aliaţilor în Siria.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...