Bursele europene au deschis marţi, la maximul ultimilor 5 ani

Bursele europene au deschis marţi fără variaţii semnificative, investitorii aşteptând prognoza economică a Uniunii Europene, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 10:00
Bursele europene au deschis marţi, la maximul ultimilor 5 ani

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi se menţine la cele mai ridicate niveluri din ultimii 5 ani.

Comisia Europeană va prezenta în scurt timp prognoza economică de toamnă. Zona euro a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, însă Banca Centrală Europeană a anunţat că anticipează o revenire lentă a economiei europene.

Acţiunile Novartis, cel mai mare grup farmaceutic european după vânzări, au deschis în urcare cu 1,3%, după ce surse apropiate companiei au afirmat că divizia de produse destinate îngrijirii animalelor ar putea fi scoasă la vânzare.

Titlurile grupului german Beiersdorf, producătorul Nivea, au urcat cu 4%, după ce compania a anunţat că va raporta pentru acest an vânzări în creştere cu 6-7%.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...