Buşoi: Avem 1 mil. de carduri de sănătate tipărite, aşteptăm decizia politică privind distribuirea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a anunţat, joi, că au fost tipărite un milion de carduri de sănătate şi speră ca în maximum două săptămâni să fie luată decizia politică privind distribuţia, apreciind că folosirea cardului va duce la diminuarea fraudei.
Economica.net - joi, 12 sept. 2013, 13:04

Cristian Buşoi a declarat, la Forumul Internaţional de Sănătate organizat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), că pentru mai multă eficienţă în cheltuirea banilor publici în sistemul sanitar şi pentru a elimina frauda, este nevoie de „un sistem informatic care să funcţioneze”.

El a arătat că, pe lângă Sistemul Informatic Unic Integrat şi prescripţia electronică, care funcţionează deja, CNAS are în curs de implementare alte proiecte informatice, dintre care cel mai important ar fi cardul electronic de sănătate.

„Avem un milion de carduri deja produse la Imprimeria Naţională. Sper ca într-o săptămână – maxim două să se ia o decizie politică legată de distribuţie”, a spus Buşoi, arătând că ar trebui ca în cel mult o lună, după perioada de dezbatere publică, pentru că va trebui modificată Legea 95/2006, să fie luată o decizie finală şi să poată fi demarate procedurile pentru distribuţia cardului.

Preşedintele CNAS a precizat că pe acest card vor fi stocate date care pot fi extrem de utile pacientului în situaţii-limită, precum cele legate de bolile cronice sau grupa sangvină, existând totodată şi un mare avantaj pe care îl va aduce sistemului, şi anume diminuarea fraudei şi ineficienţei.

Buşoi a argumentat că, din momentul în care cardul electronic de sănătate va deveni funcţional, nu vor mai putea exista consultaţii, reţete sau analize de laborator fictive.

Preşedintele CNAS a mai spus că, dacă vor fi imprimate în continuare câte 50.000 de carduri pe zi şi va exista şi un sistem de distribuţie eficient, ar trebui ca de anul viitor cardul să fie generalizat.

Un alt proiect important al CNAS este şi dosarul electronic al pacientului, prin care medicul poate accesa tot istoricul medical al unei persoane.

Prin accesarea de fonduri europene, CNAS urmăreşte să dezvolte şi alte proiecte informatice, din care Buşoi a enumerat bilete de trimitere în format electronic, concedii medicale în format electronic şi portalul asiguraţilor, unde aceştia îşi vor putea urmări situaţia.

„Dincolo de aceste proiecte de informatizare, în cel mai scurt timp, probabil în maxim o lună, vom înfiinţa acea Direcţie de Control, Monitorizare şi Antifraudă la nivelul CNAS. (…) Acum avem 12 oameni ca să controlăm toată ţara, toate casele de sănătate, toate spitalele, toate farmaciile, toate laboratoarele, toate centrele de imagistică, medicii de familie şi aşa mai departe. Este imposibil”, a mai spus Buşoi, precizând că pentru această direcţie va fi solicitat transferul de persoane din alte instituţii care au competenţă în activitatea de control.

Preşedintele CNAS declara, în 16 iulie, că 7,5 milioane de carduri naţionale de sănătate vor fi produse până la sfârşitul anului, dar oamenii le vor primi numai după ce medicii, spitalele şi laboratoarele vor avea cititoare, precizând că acestea ar putea fi folosite din 2014.

„Potrivit Legii sănătăţii, orice român va fi obligat să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează la servicii medicale. În acest context, până la sfârşitul lui 2013 vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Apoi, cardurile de sănătate vor fi distribuite către casele judeţene de asigurări de sănătate. Va urma un dialog pentru a convinge medicii de familie să sprijine distribuţia şi să realizeze iniţializarea cardurilor. Totodată, vor fi stabilite specificaţiile pentru cititoarele de card, pentru a fi garantată compatibilitatea acestora cu sistemul informatic al cardului electronic”, preciza Cristian Buşoi într-o conferinţă de presă în care a prezentat principalele obiective ale mandatului său la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...