BVB: Valoarea tranzacţiilor a crescut cu 21% în această săptămână. Fondul Proprietatea, Banca Transilvania şi BRD, cele mai lichide titluri

Valoarea tranzacţiilor realizate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 21% în perioada 9 - 13 septembrie 2019, comparativ cu săptămâna precedentă, totalizând 145,093 milioane de lei, potrivit statisticilor publicate de BVB.
Economica.net - D, 15 sept. 2019, 11:02
BVB: Valoarea tranzacţiilor a crescut cu 21% în această săptămână. Fondul Proprietatea, Banca Transilvania şi BRD, cele mai lichide titluri

În această săptămână s-au realizat 6.425 de tranzacţii, cu un volum de 88,34 de milioane de acţiuni, iar cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 11 septembrie, când s-au înregistrat 1.355 de tranzacţii, cu acţiuni în valoare totală de 56,296 milioane de lei.

Capitalizarea companiilor a crescut în perioada analizată cu aproape 3%, până la 168,506 miliarde de lei.

Conform statisticii BVB, titlurile Fondului Proprietatea au generat schimburi de 34,907 milioane de lei în perioada 9 – 13 septembrie 2019, fiind urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 22,94 milioane de lei, BRD-Groupe Societe Generale – 21,77 milioane de lei, Romgaz – 14,76 milioane de lei şi Societatea Energetică Electrica, cu 14,91 milioane de lei.

Acţiunile UAMT SA au consemnat cea mai severă depreciere în perioada menţionată, de 9,79%, secondate de titlurile societăţii Ropharma (minus 6,25%) şi Zentiva (minus 4,89%).

Pe de altă parte, acţiunile societăţii VES SA au câştigat 18,26% în perioada analizată, Armătura SA a încheiat cu un plus de 14,71%, iar titlurile Transilvania Construcţii au urcat cu 13,51%.

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de 4,033 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de cele 4,153 milioane de lei consemnate în perioada precedentă. Numărul total al schimburilor a fost de 909, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 1,36 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a scăzut la 9,061 miliarde de lei.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de la Bucureşti au fost realizate 416.763 tranzacţii, în valoare totală de 7,613 miliarde de lei. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 43,25 de milioane de lei.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi a descoperit persoane care au câștigat la jocuri de noroc milioane de euro într-o singură zi. În 2024, bugetul ar fi fost prejudiciat cu 149,5 mil. lei
Curtea de Conturi a descoperit persoane care au câștigat la jocuri de noroc milioane de euro într-o singură zi. În 2024, ...
Curtea de Conturi a controlat activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pentru anul 2024. A identificat multiple abateri de la legalitate și regularitate, constând în taxe de......
Air China leagă Bucureștiul de Beijing din toamna acestui an – Boardingpass
Air China leagă Bucureștiul de Beijing din toamna acestui an – Boardingpass
Air China va lansa zbura între Beijing și București din 4 septembrie, potrivit Boardingpass.ro.
Autostrada Unirii A8 trece Prutul. A fost semnat contractul pentru lotul de la granița cu Republica Moldova
Autostrada Unirii A8 trece Prutul. A fost semnat contractul pentru lotul de la granița cu Republica Moldova
Compania Națională de Investiții Rutiere anunță că a fost semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția ...
ARF a recepționat preliminar încă două locomotive noi de la Alstom
ARF a recepționat preliminar încă două locomotive noi de la Alstom
O echipă de proiect din cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat miercuri, 1 iulie 2026, recepția ...