BYD, cel mai mare fabricant din lume de mașini electrice, anunță vânzări record pentru 2025, dar și o scădere a profitului

Grupul chinez BYD Co a anunţat vineri că vânzările sale din 2025 au ajuns la nivelul record de 116 miliarde de dolari, depăşind Tesla, dar profitul său a scăzut pentru prima dată din 2021, pe fondul presiunilor provocate de concurenţa intensă, transmite AP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 28 mart. 2026, 11:24
BYD, cel mai mare fabricant din lume de mașini electrice, anunță vânzări record pentru 2025, dar și o scădere a profitului

BYD, cel mai mare producător mondiale de vehicule electrice (EV), se extinde pe pieţele globale, inclusiv America Latină şi Europa, unde, susţin analiştii, marjele de profit sunt mai ridicate decât în China.

Pe fondul concurenţei extrem de ridicate din China, cea mai mare piaţă auto din lume, analiştii se aşteaptă la dificultăţi în acest an. Dar un impuls pentru producătorii EV a venit în urma creşterii preţurilor la benzină şi motorină, în urma războiului din Iran, ceea ce reînnoieşte interesul în energia regenerabilă.

Tesla a pierdut competiţia cu BYD şi nu mai este cel mai bine vândut producător mondial de vehicule electrice în 2025, înregistrând al doilea declin anual consecutiv al vânzărilor.

Anul trecut, BYD a vândut 2,26 de milioane de vehicule electrice, un avans de 28% faţă de 2024, în timp ce Tesla a livrat 1,64 de milioane de unităţi, un declin de 9%.

Veniturile companiei chineze au urcat cu 3,5% anul trecut, la 804 miliarde de yuani (116 miliarde de dolari), eclipsând rivala Tesla, care a raportat venituri de 94,8 miliarde de dolari.

Dar BYD a anunţat că profitul din 2025 s-a situat la 32,6 miliarde de yuani (4,7 miliarde de dolari), un recul de 19% faţă de 2024. Este primul declin al profitului din 2021.

Grupul chinez a raportat şase trimestre consecutive de scădere a vânzărilor. În perioada ianuarie-februarie 2026, livrările au înregistrat un declin anual de 36%, la 400.241 de unităţi, vânzările externe mai ridicate nu au compensat slăbiciunea persistentă de pe plan intern.

Războiul intens al preţurilor în China a afectat profitabilitatea BYD, după ce rivali cum ar fi Geely Auto au câştigat teren la începutul lui 2026.

Anul acesta, subvenţiile guvernamentale menite să încurajeze şoferii chinezi să treacă la vehicule electrice au fost diminuate anul acesta, punând presiune pe producătorii auto.

Dar analiştii cred că războiul din Iran şi şocul energetic global vor determina din ce în ce mai mulţi oameni să treacă la vehicule electrice, iar firme ca BYD vor beneficia de pe urma majorări vânzărilor pe plan intern şi extern.

Anul trecut, acţiunile BYD listate la Bursa de la Hong Kong au scăzut cu peste 20%, dar sunt în creştere din martie.

Te-ar mai putea interesa și
Vârf pentru consumul de energie al României. Guvernul anunţă că va porni Grupul 4 Rovinari
Vârf pentru consumul de energie al României. Guvernul anunţă că va porni Grupul 4 Rovinari
Grupul 4 Rovinari va intra luni în funcţiune şi, astfel, aproape 300 de megawaţi vor ajunge în Sistemul Energetic Naţional, în condiţiile în care estimăm că vârful de consum de energie......
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 800 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Decizie CCR: Sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare celor dintre soţi” din Legea ANI este neconstituţională. „Amendamentul Fritz” este constituţional, primarul de la Timişoara rămâne fără mandat
Decizie CCR: Sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare celor dintre soţi” din Legea ANI este neconstituţională. ...
Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională, luni, sintagma "persoana care are relaţii asemănătoare ...
Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan
Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că aderarea Turciei la Uniunea Europeană nu mai constituie o prioritate, ...