CAB, în pronunţare privind propunerea de arestare preventivă în dosarul evaziunii de 15 mil. euro

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a rămas în pronunţare, marţi seară, privind propunerea de arestare preventivă a celor 11 persoane reţinute de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro.
Economica.net - mar, 10 iul. 2012, 20:31
CAB, în pronunţare privind propunerea de arestare preventivă în dosarul evaziunii de 15 mil. euro

Printre cei 11 în privinţa cărora instanţa va decide dacă emite sau nu mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile se numără fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Florin Secăreanu.

Propunerea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a celor 11 s-a judecat în şedinţă secretă.

Opt dintre cele 11 persoane reţinute au dorit să dea declaraţii în faţa judecătorului, încercând să acrediteze ideea că modul în care au procedat nu este ilegal, aşa cum susţine DNA.

La rândul său, procurorul a arătat că faptele de care sunt acuzaţi cei 11 sunt fapte grave de prejudiciu pentru patrimoniul bugetului general consolidat al statului şi generează sentimentul de vătămare a climatului social, în absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare.

Procurorul a mai arătat că, prin faptele lor, inculpaţii au dus la ştirbirea încrederii societăţii în organele judiciare şi că, totodată, trebuie avută în vedere întinderea însemnată a prejudiciului.

Avocaţii celor 11 au cerut instanţei fie cercetarea în libertate a clienţilor lor, fie stabilirea unei interdicţii, precum cea de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă a celor 11 persoane care au fost găsite şi reţinute până în prezent în acest dosar, printre care Viorel Comăniţă şi Dan Florin Secăreanu. Celelate nouă persoane reţinute sunt George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei-Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Lucian Florin Ionescu, Georgiana Nicoleta Lengiu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga.

Totodată, anchetatorii cer arestarea preventivă în lipsă a altor şase persoane urmărite penal în acest caz, printre care omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia. În cazul celor şase care nu au fost găsiţi, CAB a decis să formeze un dosar separat, care va fi judecat miercuri, tot în şedinţă secretă.

Cei şase inculpaţi cu propunere de arestare preventivă în lipsă sunt Radu Nemeş, Codruţ Alexandru Marta, Ovidiu Ioan Moldovan, Dana Nemeş, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcasu.

Viorel Comăniţă este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, iar Florin Dan Secăreanu este acuzat şi de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, s-a arătat într-un comunicat de presă de marţi al DNA.

Radu Nemeş, coordonatorul grupului infracţional organizat, Dana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcaşu, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Codruţ Alexandru Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de aceştia, sunt cercetaţi mai mulţi administratori de firme. Astfel, George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, este acuzat de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Dumitru Chirvăzitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, Andrei Florin Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti, Lucian-Florin Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL, şi Ovidiu Ioan Moldova, administrator al SC Benzoil Sibiu, sunt cercetaţi pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Dumitru Emilian Preda, Georgiana Nicoleta Lengiu, contabil la SC Excella Real Grup SRL, Mariana Cozma, contabil autorizat, Nicolae Belba şi Mihai Buliga, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.

Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor (deci fără a se achita aceste taxe) în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.

„În paralel, aceste operaţiuni sunt justificate scriptic în contabilitatea SC Excella Real Grup SRL care, aparent, comercializează către firme tip «fantomă» produse asimilate păcurii, taxate cu un nivel mult mai scăzut al accizelor decât motorina. Aceleaşi firme «fantomă» pun la dispoziţie companiilor specializate în distribuţia carburanţilor documente contabile din care să rezulte, în mod nereal, că au achiziţionat motorină euro 5 pentru care a fost achitată acciza corespunzătoare”, notează procurorii DNA în documentul citat.

În referatul prin cer arestările din acest dosar, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori „palierul de protecţie”.

Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai de soţia sa – n.r.) şi Viorel Comăniţă.

Procurorii precizează că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...