Cadavre de civili descoperite lângă Doneţk: ONU anunţă că începe o investigaţie

O echipă a Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului va investiga cu privire la corpurile neînsufleţite descoperite într-un loc pustiu în apropiere de Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al ONU, informează AFP.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 12:07

‘Echipa noastră va investiga’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Ravina Shamdasani, într-o conferinţă de presă.

‘Există o lipsă de claritate’ în jurul descoperirii corpurilor şi în ceea ce priveşte numărul lor, a mai indicat ea, pledând pentru crearea unei comisii independente de anchetă, scrie Agerpres.

În conformitate cu dreptul internaţional, experţii biroului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului nu sunt abilitaţi pentru această sarcină. Ancheta pe care o vor efectua va fi o simplă anchetă de monitorizare, a precizat aceasta.

Potrivit canalului de televiziune rus NTV, rebelii au descoperit patru cadavre, trei femei şi un bărbat, într-o groapă în apropiere de localitatea Kommunar, la est de bastionul rebelilor din Doneţk.

Media ruse i-au acuzat pe militarii ucraineni de torturarea şi asasinarea civililor, dar armata Kievului a dezminţit categoric miercuri.

Într-un comunicat, armata a negat orice implicare, denunţând un ‘nou exemplu de dezinformare a mass-media ruse’.

La Moscova, partidul Rusia Unită, principalul susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, a cerut crearea unei comisii internaţionale de anchetă.

‘Există o mulţime de dezinformări. Cele două părţi dau vina reciproc una pe alta şi este dificil de evaluat (situaţia), deoarece zona a fost sub controlul ambelor părţi în mai multe rânduri’, a declarat purtătoarea de cuvânt citată.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...