Cădere istorică a exporturilor Germaniei în martie

Exporturile Germaniei au înregistrat în luna martie cea mai gravă scădere de la reunificarea ţării, minus 11,8% comparativ cu luna februarie, în condiţiile în care criza coronavirusului a redus cererea pentru bunuri produse în cea mai mare economie a Europei, a anunţat vineri Oficiul federal de statistică, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 07:16
Cădere istorică a exporturilor Germaniei în martie

Scăderea de 11,8% a exporturilor Germaniei, până la 108,9 miliarde de euro, în luna martie 2020, este mai mare decât cea de 9% înregistrată în luna noiembrie 2008, cel mai grav moment al crizei financiare globale, şi dublă faţă de estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg, care mizau pe un recul de 5%. Scăderea din martie vine după ce în februarie exporturile Germaniei au crescut cu 1,2%, scrie Agerpres.

„Este vorba de cea mai importantă scădere înregistrată de la începutul publicării datelor statistice, în luna august 1990”, a informat Destatis într-un comunicat citat de Agerpres.

În paralel, importurile Germaniei au scăzut şi ele cu 5,1% în luna martie, comparativ cu luna precedentă, până la 91,6 miliarde de euro, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie 2009. În aceste condiţii, excedentul comercial al Germaniei, în date ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, a înregistrat o contracţie peste aşteptări până la 12,8 miliarde de euro în martie, de la o cifră revizuită de 2,14 miliarde de euro în februarie.

Chiar dacă Germania nu a introdus măsuri de carantină decât la finalul lunii martie, mai mulţi importanţi parteneri comerciali ai săi, în special China şi Italia, erau deja afectaţi de pandemia de coronavirus. Exporturile spre ţările din UE au scăzut cu 11% în ritm anual, o scădere mai gravă (-14%) fiind înregistrată în cazul exporturilor spre ţările din zona euro.

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a avertizat încă de la finele lunii trecute că prima economie europeană, puternic dependentă de exporturi, se va confrunta cu „cea mai gravă recesiune din istoria Republicii germane”, cu o scădere a PIB de 6,3% aşteptată pentru acest an de Guvernul de la Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...