Căldura extremă ar putea șterge 3% din PIB-ul Germaniei până în 2030, avertizează Allianz Trade

Până în 2030, căldura extremă ar putea costa Germania până la 131 de miliarde de dolari şi ar putea şterge 3% din PIB dacă persistă tiparul recentelor valuri de căldură, se arată într-o analiză a Allianz Trade, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 28 mai 2026, 16:31
Căldura extremă ar putea șterge 3% din PIB-ul Germaniei până în 2030, avertizează Allianz Trade

În perioada 2026-2030, Germania se va confrunta cu pierderi de până la 131 de miliarde de dolari dacă valurile de căldură din ultimul deceniu se vor repeta. De asemenea, majorarea temperaturilor reduce productivitatea şi majorează costurile cu energia, afectând companiile şi investiţiile, conform studiului.

„Până în 2030 căldura extremă ar putea şterge 3% din PIB-ul celei mai mari economii europene, plasând Germania la nivelul mediu din Europa în aceste statistici, dar în tabăra perdanţilor”, arată analiza citată. Totuşi, cea mai afectată rămâne Europa de Sud, în timp ce regiunile cu temperaturi mai ridicate din afara Europei sunt mai bune adaptate la căldura extremă, apreciază analiştii.

Compania cu sediul la Hamburg atrage atenţia asupra unui declin al productivităţii cu aproximativ 3% pentru fiecare grad peste 30 grade Celsius, în timp ce costurile cu energia vor creşte cu aproximativ 1,2% per grad în urma cererii pentru aparate de aer condiţionat.

În plus, căldura pune presiune asupra finanţelor publice, reducând veniturile din taxe cu aproximativ 0,7% anual şi ar înrăutăţi soldul fiscal al Germaniei cu aproximativ 0,9% din PIB pe an, se arată în analiză.

Analiştii mai susţin că adaptarea economiilor la căldura extremă va deveni un factor cheie al competitivităţii.

Allianz Trade este prezentă pe piaţa asigurărilor din 52 de ţări şi are 5.500 de angajaţi. În 2021, cifra de afaceri a companiei a fost de 2,9 miliarde de euro, iar tranzacţiile comerciale globale asigurate au reprezentat o expunere de 931 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Exporturile de porumb ale Argentinei ar urma să atingă un nivel record de 10 milioane de tone în lunile august şi septembrie, impulsionate de o recoltă bogată şi de o cerere internaţională......
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Mexicul a anunţat miercuri că îşi va intensifica lupta împotriva fraudei fiscale pentru a-şi spori veniturile, fără ...
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează controlul asupra Congresului dup[ alegerile legislative din noiembrie
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează ...
Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri seară plata unui "dividend" de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean ...
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
Președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat că instituția va ...