Calea ferată Videle – Orșova: CFR SA efectuează testele finale la viaductul Cârcea
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/cfr-viaduct-carcea-501x420.jpg)
Activitățile se desfășoară în cadrul contractului de „Reconstrucție și reparare viaduct Cârcea”, derulat de SRCF Craiova, investiția având o valoare de 56,4 milioane lei, fără TVA, precizează reprezentanții CFR Infrastructură.
Potrivit lor, în data de 27 mai 2026, începând cu ora 07:30, specialiștii vor efectua probe statice și dinamice pentru verificarea comportării suprastructurii viaductului înainte de redarea obiectivului în exploatare. Testele sunt realizate conform standardelor tehnice în vigoare și presupun utilizarea unor locomotive electrice tip 60 EA, atât pentru evaluarea comportării structurii sub sarcină, cât și pentru monitorizarea răspunsului structural la viteze controlate de până la 90 km/h.
Prin aceste verificări sunt analizate deformările, deplasările și comportarea elastică a structurii, precum și concordanța dintre valorile calculate în proiect și cele măsurate în teren. Rezultatele obținute vor contribui la validarea soluțiilor tehnice implementate și la monitorizarea comportării în timp a infrastructurii feroviare, în condiții reale de exploatare, explică cei de la CFR Infrastructură.
Aceștia subliniază că CFR S.A. tratează cu prioritate investițiile destinate creșterii siguranței și eficienței circulației feroviare, în beneficiul publicului călător și al operatorilor feroviari. Modernizarea infrastructurii feroviare reprezintă un obiectiv strategic pentru dezvoltarea mobilității sustenabile și pentru consolidarea rolului transportului feroviar în rețeaua națională și europeană de transport.
Viaductul CFR, avariat în urmă cu șase ani
CFR Infrastructură Craiova și asocierea Strabag – Metabet CF au semnat în decembrie 2022 contractul în valoare de 56,46 milioane de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție și reparare a viaductului Cârcea.
Viaductului Cârcea, situat la km 200+306 pe linia CF 100 Videle – Orșova, a fost grav avariat în 2018, după deraierea unui tren privat de marfă.