Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 21.00

Segmentul de pe Calea Victoriei de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei până la intersecţia cu strada George Enescu devine zonă pietonală, sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 21.00, pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului ”La pas pe Calea Victoriei”.
Economica.net - S, 03 iun. 2017, 07:20
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 21.00

Trecătorii vor descoperi aici artişti stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuşi uriaşe, muzicieni, portretişti şi caricaturişti, dar şi o serie de manifestări artistice menite să însufleţească centrul oraşului, precum studiouri foto mobile, concerte ale unor grupuri vocale şi instrumentale.

Calea Victoriei va deveni, de asemenea, un imens teren de joacă dedicat celebrării Zilei Copilului, unde vor fi organizate echipe pentru participarea la campionate de jocuri precum „Şotronul”, „Elasticul” şi „X şi O”. Un alt joc care va avea loc va fi de cultură generală, dedicat tinerilor şi adulţilor – „În căutarea comorilor de pe Calea Victoriei”.

Evenimentul cuprinde şi ateliere de creaţie, spectacole de teatru pentru copii, toate cu acces gratuit, expoziţia de panouri „La pas pe Calea Victoriei”, tonete cu produse handmade, accesorii, ceramică, icoane, porturi populare, fotografii cu Bucureştiul de altădată, miniaturi pictate, obiecte din piele, aranjamente florale, dar şi preparate diverse, dulciuri, plăcinte, sandwich-uri, produse apicole, cafea şi limonadă.

Calea Victoriei a devenit pietonală şi în perioada Paştelui, între 14 şi 17 aprilie, când Primăria Capitalei a organizat acolo spectacole de teatru, concerte şi ateliere pentru copii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...