Aceste măsuri, care vor afecta şi industria hârtiei, maşinile agricole şi electronica, vor intra în vigoare pe 8 septembrie, a precizat Carney într-o conferinţă de presă.
Cuantumul acestor suprataxe canadiene va fi ‘dolar pentru dolar’ cu tarifele americane care au intrat în vigoare sâmbătă şi afectează importuri în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, inclusiv ciment şi crose de hochei.
După săptămâni de negocieri, Mark Carney a decis vineri seară să pună capăt negocierilor, exact înainte de expirarea ultimatumului dat de Casa Alba, spre a evita un ‘acord prost’ pentru Canada.
‘Nu putem accepta ceea ce ei propun şi nu le vom oferi ceea ce ei cer. Cereau prea mult şi ofereau prea puţin’, a spus el.
De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2025, Canada s-a aflat în prima linie a războiului comercial lansat de preşedintele american, care şi-a afirmat în repetate rânduri intenţia de a face din ţara vecină ‘al 51-lea stat’ al Statelor Unite.
Însă deteriorarea relaţiilor dintre cele doua ţări în ultimul an şi jumătate a atins un nou nivel, ultima serie de tarife americane vizând în special produse protejate în mod normal de acordul de liber schimb dintre Statele Unite, Canada şi Mexic.
‘Ceea ce este evident’ este că ‘există un nou atac al americanilor asupra Canadei’ şi, ‘într-un război, ataci’, a declarat Mark Carney de la Ottawa.
‘America s-a schimbat’ , iar ‘noi nu putem controla furtuna care bate dinspre Washington’, a adăugat el.
Economia canadiană ar putea fi, însă, grav afectată de aceasta nouă salvă de suprataxe şi contra-suprataxe, având în vedere că Statele Unite sunt de departe cel mai mare partener comercial al Canadei.
Mark Carney a încercat sâmbătă să liniştească mediul de afaceri, anunţând măsuri de sprijin ‘atât timp cât va fi necesar’, ce vor fi detaliate săptămâna viitoare.