Canada ar putea face concesii în privinţa vizelor pentru români şi bulgari, dacă Belgia aprobă CETA

Canada ar putea face concesii în privinţa vizelor pentru români şi bulgari, dacă ajunge mai întâi la un acord cu Belgia pentru aprobarea Acordului Economic şi Comercial Global între UE şi Canada (CETA), a declarat o sursă europeană citată sub acoperirea anonimatului de AFP.
Economica.net - vin, 21 oct. 2016, 08:13
Canada ar putea face concesii în privinţa vizelor pentru români şi bulgari, dacă Belgia aprobă CETA

Oficialul nu a precizat despre ce tip de concesii este vorba.

Anterior, portalul Euractiv a scris că Bulgaria şi România au cerut Canadei garanţii scrise cu privire la liberalizarea vizelor pentru a nu se mai opune acordului de liber-schimb.

O înţelegere în vigoare din 20 decembrie 2013 le impune celor două state membre UE să acţioneze în comun pe tema liberalizării vizelor, mai ales în cazul unor terţe state care impun condiţii diferite cetăţenilor europeni în funcţie de ţara de origine.

O serie de reuniuni a avut loc între Canada, Comisia Europeană (CE), Bulgaria şi România pe tema liberalizării vizelor.

Însă poziţia celor două ţări nu este identică. Sofia pare mai flexibilă şi dispusă să accepte o ridicare progresivă a vizelor, în timp ce Bucureştiul insită asupra unei liberalizări complete începând din 2017, potrivit Euractiv.

CETA este blocat şi de regiunea francofonă belgiană Valonia, care are o serie de rezerve faţă de conţinutul acordului.

Negocierile continuă vineri la summitul UE de la Bruxelles.

Eşecul în încheierea unui acord cu o ţară atât de deschisă precum Canada ar putea pune sub semnul întrebării capacitatea UE de a încheia orice alt acord şi ar submina credibilitatea blocului comunitar, lovită deja dur de Brexit şi de disputele privind criza migranţilor.

CETA ar urma să fie semnat la summitul UE-Canada de joi, în prezenţa premierului canadian Justin Trudeau.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...