Când moralitatea întâlnește criza: România între presiunea fiscală, alegeri etice și viitorul digital european”

România are una dintre cele mai ridicate datorii publice din regiune raportat la capacitatea administrativă de colectare și control fiscal. Deficitul bugetar structural depășește pragul de 3% din PIB, în condițiile în care veniturile fiscale rămân sub 27% din PIB, printre cele mai mici din UE.

România se confruntă cu o colectare deficitară a TVA, în ciuda adoptării sistemului e-factura, implementat în linie cu Directiva 2006/112/CE. Această măsură, deși tehnologic avansată, nu este suficientă în lipsa unei capacități administrative consolidate și a unor controale fiscale eficiente. În paralel, deficitul bugetar al României a depășit constant pragul de 3% din PIB stabilit în cadrul Semestrului European și al Pactului de Stabilitate și Creștere, pe fondul unor politici fiscale expansioniste și al unei colectări sub așteptări.

În acest climat adoptarea de legi fiscale devine aproape imposibilă fără consens politic, iar timpul lucrează împotriva României, în contextul angajamentelor din PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență și al riscului de suspendare a fondurilor. Măsurile fiscale necesare, precum extinderea bazei de impozitare sau reforma pensiilor speciale, sunt amânate, iar ratingurile de țară sunt sub presiune. Pe plan social, încrederea cetățenilor în decidenți scade, alimentând decizii individuale bazate mai degrabă pe pragmatism decât pe etică civică, un context fertil pentru evaziune fiscală, economie gri și polarizare socio-politică.

În consecință, blocajul legislativ duce la imposibilitatea de a adopta măsuri fiscale corective, generând instabilitate valutară tradusă ca presiune suplimentară pe costurile de finanțare. Subliniez ca un potențial risc de ieșire de pe traiectoria PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență poate duce decuplarea de la tendințele europene de guvernanță fiscală modernizată.

2. România între etica fiscală și presiunea bugetară

Când realitatea economică, confuzia informațională și moralitatea individuală se ciocnesc, cetatenii se găsesc într-un punct de inflexiune etico-economic, alegem ceea ce este „corect” sau ceea ce este „avantajos”, sau în limbaj plastic: „De ce să plătesc taxe, dacă statul este corupt, incompetent sau instabil?”.

Când cetățenii nu înțeleg implicațiile macroeconomice ale deficitului sau ale direcției europene, iar accesul lor la informații clare este distorsionat de populism și fake news, apare o forma clasică de disonanță cognitivă. Putem găsi justificare dacă realitatea percepută a unui Guvern care nu ofera nimic în schimb precede convingerea morală ca evitarea taxelor e incorectă.

Problema devine una de sistemică socială și poate lua o dinamică iliberală subminând arhitectura fiscală.

În contextul în care disonanța cognitivă determină cetățenii să raționalizeze evitarea fiscalității pe fondul unui deficit de încredere, guvernarea modernă trebuie să depășească simpla coerciție și să abordeze moralitatea deciziei fiscale ca pe o construcție socială, vulnerabilă la manipulare digitală, leadership toxic și deficit educațional.

3. Valorile europene: Pactul de stabilitate și tranziția digital-verde

În contextul Planului de Redresare Europeană, cunoscut și ca Planul Draghi, care urmărește o reconstrucție economică profundă prin solidaritate și investiții strategice, se conturează o tensionare între două paradigme morale fundamentale – utilitarismul și kantianismul – ce pot influența decisiv nu doar arhitectura fiscală a statelor membre, ci și filosofia decizională adoptată de liderii politici și economici în vremuri de criză.

Astfel, politicile fiscale post-criză pot fi înțelese nu doar ca instrumente tehnice, ci ca manifestări ale unor alegeri etice fundamentale: vor urmări maximizarea utilitară a bunăstării colective sau respectarea principiilor morale absolute, chiar și cu prețul eficienței economice?

Planul Draghi reprezintă mai mult decât o strategie economică, este un test al maturității morale europene, în care fiscalitatea devine un instrument de echitate, inovație și responsabilitate. Din această perspectivă, integrarea eticii, inteligenței artificiale și neuroștiințelor decizionale poate contura un model sustenabil de redresare, atât economică, cât și umană.

În acest cadru, Pactul de Stabilitate și Creștere rămâne un mecanism-cheie de supraveghere fiscală, împărțit între un braț preventiv și unul corectiv, menite să prevină sau să corecteze dezechilibrele bugetare. Complementar, Semestrul European asigură coordonarea anuală a politicilor economice și oferă recomandări specifice fiecărei țări membre.

Prioritățile actuale ale UE vizează tranziția verde și digitală, consolidarea rezilienței sociale, creșterea competitivității și întărirea capacității de securitate. Noul cadru fiscal european propune o abordare diferențiată, adaptată la riscurile și situațiile bugetare ale fiecărui stat, facilitând reducerea treptată a datoriei publice și menținerea deficitului sub 3% din PIB.

Fondurile europene, în special granturile MRR- Mecanismul de redresare și reziliență, joacă un rol esențial în susținerea redresării economice și în abordarea provocărilor legate de sustenabilitatea fiscală. Lipsa coerenței în politicile fiscale poate submina încrederea investitorilor și a cetățenilor.

4. Alinierea eticii și valorilor europene sub presiunea deficitului

Încrederea în instituții este esențială pentru stabilitatea democratică și economică. Lipsa de educație financiară și proliferarea dezinformării pot amplifica disonanța cognitivă, determinând alegeri politice bazate pe emoții și promisiuni populiste.

În lucrarea „Intemeierea metafizicii moravurilor”, Kant afirma ca „omul nu este un mijloc, ci un scop in sine”. Astfel, intr-un moment de instabilitate politică și economică accentuată, România are nevoie de un nou contract moral cu cetățenii săi și cu Uniunea Europeană.

Alinierea României la obiectivele Pactului de Stabilitate și Creștere, Semestrului European și tranziției verzi poate fi facuta prin raționalitate, universalitate și demnitate.

Politicile fiscale nu trebuie privite exclusiv prin prisma deficitului, ci ca expresii ale unei responsabilități morale colective. Tranziția verde devine astfel un imperativ etic, iar datoria publică trebuie gestionată transparent, fără a transforma cetățenii în simple mijloace pentru obiective contabile.

5. Concluzie: Moralitatea ca strategie de redresare

Într-o societate matură, responsabilitatea fiscală nu este doar o obligație contabilă, ci expresia unei alegeri morale colective – aceea de a construi un viitor care are sens, echitate și demnitate pentru toți. Deficitul, privit în acest cadru, nu este o greșeală, ci o etapă într-un efort de reconstrucție, în care fiecare investiție publică reprezintă un pariu pe inteligența, reziliența și solidaritatea noastră. Politicile fiscale nu ne constrâng, ci ne dau direcția: un drum european, sustenabil, în care contribuția fiecărui cetățean contează. A rămâne pe acest drum înseamnă a transforma datoria în încredere, iar criza în oportunitate.

În concluzie, experienţa finlandeză oferă un cadru de referinţă pentru România: un sistem de impozitare progresivă, în care rata efectivă de taxare a venitului individual variază între 6,5 % şi 29,75 % în funcţie de cuantumul veniturilor, asigură nu doar echitate socială, ci şi resurse suficiente pentru finanţarea unui serviciu naţional de sănătate recunoscut ca unul dintre cele mai performante din lume. Finlanda completează acest cadru fiscal prin instrumente dedicate inovaţiei: programul TEMPO oferă finanţare rapidă pentru companii în creştere, proiectele naţionale de cercetare-dezvoltare mobilizează resurse semnificative spre universităţi şi centre de inovare, iar sistemul de vouchere pentru IMM-uri facilitează accesul la consultanţă şi dezvoltare de produse noi.

Prin contrast, România beneficiază de programe asistate de fonduri UE- cum ar fi schema de vouchere de inovare lansată de Ministerul Economiei sau liniile de finanţare destinate cercetării în cadrul Programului Operaţional Competitivitate- dar acestea rămân adesea subdimensionate şi fragmentate.

Pentru a avansa spre un model sustenabil, România ar putea adopta o scalare a fiscalităţii progresive şi o consolidare a mecanismelor de sprijin pentru inovaţie inspirate de Finlanda, astfel încât resursele provenite din impozite să alimenteze simultan un sistem de protecţie socială robust şi un ecosistem dinamic de cercetare-dezvoltare destinat firmelor emergente.

Responsabilitatea fiscală este una dintre formele cele mai clare de solidaritate civică, un gest prin care ne asumăm împreună grija față de viitor. Atunci când statul investește în educație, sănătate sau tranziție verde, bugetul devine mai mult decât un simplu instrument financiar: devine un pact de încredere între generații. În loc să privim dezechilibrele bugetare ca pe o amenințare, le putem înțelege ca pe un pas necesar într-un proces de construcție comună.

Politicile fiscale corect calibrate ne ajută să rămânem ancorați într-un parcurs european al echilibrului, al inovării și al demnității umane – un drum care pune omul și comunitatea în centrul deciziei publice. România are oportunitatea de a-și reconfigura direcția printr-un pact moral și strategic, în care sustenabilitatea fiscală, sprijinul pentru inovație și încrederea cetățenilor se întrepătrund într-un model funcțional, inspirațional și orientat spre viitor.

Izabela Oana Stana este economist la Institutul pentru Tehnica de Calcul ITC S.A.

Referinte:

Draghi, M. (2023). The future of European competitiveness. European Commission.
https://ec.europa.eu/info/publications/draghi-report-competitiveness_en
Goleman, D. (2011). Inteligența emoțională în leadership. Curtea Veche Publishing.
Kant, I. (2013). Întemeierea metafizicii moravurilor (M. Bădescu, Trans.). Humanitas.