Caniculă până aproape de finalul verii. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/canicula-7898765458.jpg)
Săptămâna 27.07.2026 – 03.08.2026
Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, centrale, sud-vestice, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice, iar în extremitatea de sud-est a țării acestea se vor situa sub cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 03.08.2026 – 10.08.2026
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Săptămâna 10.08.2026 – 17.08.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul și nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 17.08.2026 – 24.08.2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.