Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă

Canicula va persista la nivelul Municipiului Bucureşti, vineri şi sâmbătă, valorile termice din timpul zilei urmând să ajungă la 36 de grade, iar cele minime la 21 de grade, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
AGERPRES - vin, 07 aug. 2026, 11:54
Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă

Potrivit sursei citate, în intervalul 7 august, ora 10:00 – 8 august, ora 10:00, în Capitală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi în continuare accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, iar cea minimă de 19 – 21 de grade, ceea ce va caracteriza o noapte tropicală. Cerul va fi variabil, în timp ce vântul va sufla în general slab, posibil cu unele intensificări după-amiaza când la rafală se vor atinge 30 – 40 km/h.

În cursul zilei de sâmbătă, 8 august, între orele 10:00 – 21:00, canicula va persista, cu un ITU ce va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, astfel că disconfortul termic se va menţine ridicat. Temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza va creşte probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului, vijelii (cu viteze de 40 – 55 km/h), averse (2 – 8 l/mp şi izolat peste 10 – 15 l/mp) şi descărcări electrice.

Municipiul Bucureşti se va afla, vineri şi sâmbătă, sub o atenţionare Cod galben de căldură persistentă, caniculă, disconfort termic ridicat şi noapte tropicală.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 143,60 milioane de......
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creşterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflaţie
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creşterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflaţie
Băncile centrale din întreaga lume vor trebui să ia în considerare orice încetinire a creşterii determinate de AI când ...
Se construieșe un parc liniar în București
Se construieșe un parc liniar în București
Primăria Sectorului 3 vrea să amenajeze un nou parc liniar de-a lungul Străzii Brățării, în zona Gurilor, și intenționează ...
Ministrul Finanţelor participă luni la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanţelor participă luni la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri ...