Capitala intră sub cod galben de ploi şi furtuni. Firea îi roagă pe bucureşteni să nu iasă din case după ora 20

Capitala va intra sub cod galben de ploi în jurul prânzului, cu posibilitatea ca acestea să capete aspect de furtună spre seară şi la noapte, a anunţat meteorologul Gabriela Băncilă de la ANM în cadrul comandamentului de la Primăria Capitalei. Gabriela Firea, primarul Capitalei, a decis ca toate şcolile din Bucureşti să termine cursurile la ora 17.00, scrie RomaniaTV.net.
AGERPRES - mie, 20 sept. 2017, 06:56
Capitala intră sub cod galben de ploi şi furtuni. Firea îi roagă pe bucureşteni să nu iasă din case după ora 20

Primarul general, Gabriela Firea, îi roagă pe bucureşteni, având în vedere avertizările meteorologice, să rămână acasă miercuri seara, dacă nu au drumuri urgente.

‘Aş dori să adresez o rugăminte bucureştenilor. Dacă în această seară nu au drumuri foarte urgente, strict necesare, să rămână acasă, pentru că, după ora 20,00, vor începe aceste fenomene meteo extreme, vântul care va avea aspect de vijelie şi este bine să ne protejăm, chiar dacă instituţiile statului iau toate măsurile necesare în aceste situaţii’, a declarat Firea, la un comandament convocat la Primăria Capitalei.

Primarul general al Capitalei a propus ca şcolile din Bucureşti să îşi încheie cursurile miercuri la ora 17:00, având în vedere avertizările meteorologilor cu privire la averse şi vijelii.

„Pentru siguranţă, eu înţeleg că de la ora 17.00 ar fi mai înţelept să se înceapă închiderea cursurilor pentru a ajunge elevii acasă, pentru că nu toţi stau în proximitatea şcolilor, există şi situaţii în care transportul este puţin mai departe de şcoală, pentru a ajunge acasă”, a spus primarul Capitalei.

Anterior, Mihaela Ciho, Inspector Şcolar General Adjunct, afirmase că a fost transmisă o notă de informare către toate unităţile de învăţământ din Bucureşti privind avertizarea meterologică.

„Este cunoscut faptul că în Bucureşti practic sunt cuprinşi 250.000 de elevi şi preşcolari în învăţământul de stat şi 30.000 de elevi şi preşcolari în învăţământul privat. Este foarte important să luăm toate măsurile necesare pentru a asigura siguranţa acestora. Având în vedere informarea meteorologică de la această oră, astăzi vom lua măsura analizării în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în programul de după-amiază, astfel încât cursurile să se încheie cel târziu la ora 10:00”, a spus ea.

Ciho a anunţat că, în consiliile de administraţie va fi modificat orarul, astfel încât elevii să ajungă în siguranţă. „Vom ţine legătura cu domnii primari de la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti şi dacă se impune suspendarea cursurilor, vom proceda conform legii”, a precizat Mihaela Ciho.

Firea a cerut, de asemenea, să fie toaletaţi copacii, pentru a nu exista riscul ca aceştia sau crengi să fie doborâte de vânt, a cerut verificarea panourilor publicitare şi a cerut poliţiei locale să discute cu diriginţii de şantier pentru a-şi pune în siguranţă utliajele şi macaralele care ar putea crea probleme în cazul rafalelor de vânt.

Proprietarilor de terase li s-a solicitat să îşi pună în siguranţă clienţii şi să aibă grijă ca umbrelele să nu se desprindă, la fel şi acoperişurile.

În Bucureşti, în jurul prânzului vor începe modificări ale vremii, iar după ora 18:00 vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră, avertizează meteorologii.

Precipitaţiile vor fi de 25 de l/mp, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore.

Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 – 50 de km/oră.

 

 

 

 

Se închid şcolile în cinci judeţe şi în Bucureşti. Cursurile sunt suspendate din cauza avertizărilor meteo

Mai multe unităţi de învăţământ din ţară îşi vor suspenda cursurile miercuri. Elevii din cinci judeţe şi din Capitală vor fi trimişi acasă din cauza avertizărilor primite de la meteorologi.

Şcolile din Bucureşti îşi încheie cursurile miercuri la ora 17:00, având în vedere avertizările meteorologilor cu privire la averse şi vijelii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mariana Manea.

ISMB a transmis o adresă către toate unităţile de învăţământ, prin care li se pune în vedere să modifice durata orelor de curs şi a pauzelor astfel încât cursurile să se termine la 17.00.

Şi în judeţul Ilfov, cursurile şcolare vor fi organizate astfel încât să se încheie la ora 17.00, în timp ce în judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu cursurile se vor încheia începând cu orele 14.00, respectiv 15.00

„Având în vedere alerta de cod portocaliu valabilă începând de astăzi, 20 septembrie 2017, orele 16, în unitățile școlare din județul Dâmbovița, cu excepția grădinițelor cu program prelungit, se suspendă cursurile. Conducerile unităților școlare vor lua toate măsurile pentru ca deplasarea elevilor către domiciliu să se realizeze în deplină siguranță”, potrivit unui comunicat al ISJ Dâmboviţa.

Începând cu ora 15.30 se închid şi şcolile din Prahova, copiii fiind trimişi acasă.

Cursurile vor fi suspendate şi în unităţile de învătâmânt din judeţul Vrancea. Aurel Şelaru, Inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Vrancea, a declarat pentru RomaniaTV.net că începând de miercuri, ora 15.00, cursurile vor fi suspendate în toate unităţile şcolare din judeţ, urmând ca în orele următoare să decidă, în funcţie de evoluţia vremii, ce se va întâmpla în zilele următoare.

Cursurile nu vor fi suspendate în judeţul Bacău, aflat sub avertizare de cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ începând de miercuri, ora 16.00. Doina Marinov, purtator de cuvant al ISJ Bacău, a declarat pentru RomaniaTV.net, că s-au trimis informări către conducerile tuturor unităţilor şcolare din judeţ în legătură cu fenomenele meteo prognozate şi s-a decis ca elevii să părăsească unităţile de învăţământ numai însoţiţi de părinţi.

 

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ pentru cinci judeţe, începând de miercuri, ora 16. De asemenea, în restul tării este valabilă o avetizare cod galben de furtună, începând de astăzi, de la ora 11.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantități de apă importante;
Interval de valabilitate: 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10
Zone afectate: județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău

În intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 06 în județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.

COD GALBEN

În intervalul 20 septembrie, ora 11 – 21 septembrie, ora 21, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite și avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate.

Te-ar mai putea interesa și
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou din cele 13 din comanda Alstom a sosit marți la București, a spus pentru ECONOMICA.NET Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex. Alte nouă trenuri......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au devenit singurii acționari ai firmei prin care urma să fie construit un proiectul ...
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA pentru șoferii români a dispărut din grup. Președinte Eurohold: „Nu mai aveam nevoie de ea”
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA ...
EIG Re, societatea de reasigurare intra-grup care a primit aproape 1,6 miliarde de lei contra promisiunii de a achita daunele ...
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv profil pentru copii
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv ...
Societatea Română de Televiziune (TVR) vrea să lanseze o aplicație pentru telefoane mobile și televizoare smart pentru ...