Care este cel mai bun restaurant din lume. FOTO

Restaurantul danez Noma, al tânărului maestru bucătar René Redzepi, a fost desemnat cel mai bun din lume, luni, pentru al treilea an consecutiv, într-un top al celor mai bune 50 de restaurante de pe planetă alcătuit de revista britanică Restaurant.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 08:00
Care este cel mai bun restaurant din lume. FOTO

Noma, amenajat într-un fost depozit din portul oraşului Copenhaga, s-a impus pentru a treia oară consecutiv în această listă a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcătuită de 800 de experţi în gastronomie şi critici în domeniu.

Acest succes încununează creativitatea danezului René Redzepi, în vârstă de 33 de ani, ambasador al bucătăriei nordice, compusă din ingrediente locale şi de sezon.

Spania are două restaurante în topul primelor cinci – El Celler de Can Roca din Girona, pe locul al doilea, şi Mugaritz din Donostia-San Sebastian, pe locul al treilea – şi un al treilea (Arzak din San Sebastian), clasat pe locul al optulea în Top 10.

Maestrul bucătar Elena Arzak, fiica renumitului Juan Mari Arzak, a primit premiul Veuve Cliquot care recompensează în fiecare an pe cea mai bună femeie bucătar din lume.

În topul restaurantelor pe locul al patrulea s-a clasat restaurantul brazilian D.O.M. din Sao Paolo, iar pe poziţia a cincea se află restaurantul italian Osteria Francescana din Modena.

Şapte restaurante franţuzeşti figurează în Top 50. Dintre acestea, cel mai bine plasat este „L’atelier”, condus de maestrul bucătar Joël Robuchon, care ocupă poziţia a 12-a.

Premiul „One to Watch”, care recompensează un restaurant deosebit de promiţător, a revenit în acest an restaurantului francez „La Grenouillère” din localitatea La Madelaine-sous-Montreuil din nordul Franţei.

Însă legendarul El Bulli al spaniolului Ferran Adria, desemnat de patru ori câştigător – din 2006 până în 2009 – nu mai figurează în acest clasament, deoarece şi-a închis porţile pentru o perioadă, urmând să fie renovat şi reinaugurat în 2014.

Clasamentul alcătuit de Restaurant Magazine a fost criticat anul trecut de mai mulţi maeştri bucătari şi experţi în gastronomie din Franţa, care susţineau că îi lipseşte rigoarea şi că reflectă prea mult moda de moment.

Te-ar mai putea interesa și
EV Index 2026: Circa 28% dintre posesorii de vehicule complet electrice ar trece la hibride
EV Index 2026: Circa 28% dintre posesorii de vehicule complet electrice ar trece la hibride
Modificarea comportamentului de consum în rândul posesorilor de vehicule electrice (BEV) semnalează o volatilitate structurală care ar putea influența direct planurile de producție ale marilor......
iPhone, Samsung, Xiaomi, Motorola. Top 15 telefoane după nivelul de radiații pe care îl emit
iPhone, Samsung, Xiaomi, Motorola. Top 15 telefoane după nivelul de radiații pe care îl emit
Fiecare smartphone utilizează unde de radiofrecvență pentru a comunica cu rețelele mobile, însă cantitatea de energie ...
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în clasamentul The World's ...
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv stocare de opt ore
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv ...
Raportat la dimensiunea sistemului său electric, la vârfurile de consum, la populație și la economie, Bulgaria are de ...