Care sunt acum cele mai ieftine benzinării. Surprize majore în clasament

Prețurile au crescut masiv în benzinării, mai ales în ultima lună, iar pentru unii clienți, mai ales cei care alimentează mult, poate fi utilă o trecere în revistă a prețurilor carburanților în rețelele de benzinării. Mai ales că unele lucuri s-au schimbat.
Mihai Nicuţ - D, 22 mart. 2026, 20:20
Care sunt acum cele mai ieftine benzinării. Surprize majore în clasament

Am folosit aplicația Monitorul Prețurilor a Consiliului Concurenței și am comparat prețurile stațiilor aflate pe o rază de 5 km de la km zero al Bucureștiului, pentru a face o comparație. Prețurile sunt valabile petru data de 22 martie, duminică seara.

Rezultatele sunt destul de interesante.

Rețeaua gigantului rus Lukoil, cu circa 320 de stații în România, era în mod tradițional rețeaua cu cele mai mici prețuri din România în anii trecuți, în multe zone prețurile din stații fiind chiar sub cele ale liderului pieței, Petrom.

Ei bine, după situația complicată în care se află activele externe ale Lukoil, sancționate de SUA, fără să mai aibă o sursă internă de carburanți – rafinăria Petrotel Lukoil este oprită – și cu un viitor incert în România, rețeaua Lukoil nu numai că nu mai este cea mai ieftină, dar devine cea mai scumpă uneori.

În cele șapte benzinării Lukoil din această arie, prețul motorinei standard este între 9,98 și 9,99 lei pe litru. Adică cel mai mare preț dintre toate lanțurile mari de benzinării, mai mari decât cele ale MOL și chiar OMV care se poziționează ca rețele mai scumpe.

La benzină situația este diferită. Cu prețuri cuprinse între 9,18-19 lei/litru, prețurile sunt mult sub nivelul OMV sau MOL, Lukoil fiind undeva la jumătatea clasamentului prețurilor.

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, este acum lanțul de benzinării cu cel mai mic preț al motorinei standard, cu prețuri în intervalul 9,81-9,84 lei/litru. Situația se repetă și la benzină, unde, pentru stațiile din zona la care ne-am uitat noi, prețurile sunt în intervalul 9,13-9,15 lei pe litru.

O supriză avem de la Socar, lanțul controlat de compania de petrol și gaze a Azerbaidjanului. În zona luată de noi în calcul, există o singură stație Socar, iar acolo prețul motorinei este de 9,82 lei, iar cel al benzinei de 9,13 lei/litru. Așadar, Socar a devenit, cel puțin acum, printre lanțurile cele mai ieftine, cu aproape aceleași prețuri ca ale Petrom.

Benzinăriile Rompetrol, controlate de KMG International, subsidiara comapaniei petroliere naționale din Kazahstan, răman cam în aceeași marjă – prețuri ceva mai mari decât ale Petrom, sub cele ale OMV, dar mai aproape de zona superioară. În stațiile din zona luată în calcul de noi, motorina standard costă între 9,91 și 9,94 lei pe litru, iar benzina are prețuri mai aporopiată de nivelurile de la Petrom, 9,14 – 9,17 lei pe litru.

MOL, rețeaua controlată de compania omonimă din Ungaria, practică prețuri curpinse între 9,90 și 9,93 de lei pe litru – comparabile și uneori ușor mai mici decât la Rompetrol, iar benzina este între 9,20 și 9,24 lei/litrul, deci peste toate celelalte lanțuri despre care ați citit mai sus.

OMV, rețeaua care este operată în România de Petrom, poziționată mai sus, nu își dezminte renumele, și nu mai este cea mai scumpă rețea doar pentru că avem acea schimbare a comportamentului Lukoil. Astfel, motorina costă la OMV 9,97 lei pe litru în zona luată în calcul de noi, iar benzina 9,26 lei pe litru.

Prețurile carburanților au crescut și duminică, pentru a șasea zi la rând și pentru a 14-a oară de la începutul războiului din Iran. Este a 14-a scumpire din luna martie, iar creșterile de preț din această lună vin după cele nouă scumpiri consecutive din luna februarie. În această lună, ca urmare a efectelor războiului din Orient, benzina standard s-a scumpit cu 1,08 lei pe litru iar motorina cu 1,59 lei pe litru, la Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, uneori, aproape cât un reactor de la Cernavodă
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, ...
Poză la moment a Sistemului Enrgetic Național: sunt momente când bateriile de stocare a energiei electrice operaționale în România ajung să livreze în vârful de consum de seară, cel mai......
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă în Liba, Gaza și Sirian
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă ...
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz, care s-a deplasat miercuri în sudul Libanului, şi-a reafirmat hotărârea ...
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus are un avantaj de peste 600 de avioane față de Boeing la comenzile din 2026, însă în domeniul livrărilor lupta ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost ...