Carpatica Asig: Procedurile de cercetare demarate de autorităţi nu influenţează activitatea companiei

Procedurile de cercetare demarate de autorităţi nu influenţează activitatea societăţii de asigurări Carpatica Asig, care continuă să se desfăşoare în aceiaşi parametri, atât în activitatea de vânzare şi de soluţionare a dosarelor de daune, cât şi în relaţia cu clienţii şi colaboratorii acesteia, informează, miercuri, compania.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 09:45
Carpatica Asig: Procedurile de cercetare demarate de autorităţi nu influenţează activitatea companiei

Reprezentanţii Carpatica Asig atrag atenţia că, până la stabilirea rezultatelor acestor cercetări, informaţiile vehiculate în presă ‘prejudiciază într-un mod nejustificat activitatea companiei’.

‘Evaluarea profesionalismului companiei se face prin prisma rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată şi în serviciile acordate asiguraţilor, care continuă să reprezinte o prioritate pentru noi. În ceea ce priveşte ancheta în derulare, vom oferi tot sprijinul autorităţilor pentru a avea datele necesare stabilirii unor concluzii concrete’, a afirmat directorul general al companiei, Ina Crudu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a confirmat, marţi, derularea de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a unor verificări ce vizează o speţă legată de o societate de asigurări.

‘DNA a solicitat ASF mai multe date despre societatea de asigurări respectivă, aferente activităţii din perioada 2012 – 2013 a fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, absorbită de ASF în 29 aprilie 2013. ASF pune la dispoziţia organelor de cercetare documentele solicitate, atât din perioada fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, cât şi, dacă va fi necesar, documente ulterioare’, informează, marţi, ASF, într-un comunicat.

Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, patronul societăţii Carpatica Asigurări, a fost ridicat, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmând să fie dus la audieri, în cadrul unei anchete privind fapte de corupţie în care sunt implicaţi şi funcţionari din domeniul supravegherii asigurărilor.

Totodată, procurorii DNA au efectuat percheziţii domiciliare în 17 locaţii din Bucureşti şi Sibiu, în cadrul unei anchete privind săvârşirea, de către mai multe persoane, a unor infracţiuni de corupţie.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile vizează firma Carpatica Asigurări şi funcţionari de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

DNA susţine, într-un comunicat remis marţi presei, că mai multe persoane sunt suspectate de infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, cum ar fi: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare/dare de mită, trafic/cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

În dosar sunt cercetaţi Marian Mîrzac, membru al ASF şi fost director al Carpatica Asigurări, precum şi Radu Mustăţea, preşedintele Biroului de Asigurări din România şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica.
De asemenea, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Laura Chiţoiu, şef al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară la data faptelor – soţia ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu – pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Precizarea Băncii Comerciale Transilvania, aici

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...