Carrefour introduce un program special de vară. Unele magazine vor fi deschise până la 24:00

Retailerul francez Carrefour introduce de astăzi un program special de vară. Unele magazine vor fi deschise până la ora 24:00.
Economica.net - vin, 30 mai 2014, 07:35
Carrefour introduce un program special de vară. Unele magazine vor fi deschise până la 24:00

Mutare spectaculoasă a retailerului francez Carrefour. Compania a introdus începând de astăzi, 30 mai şi până pe 14 septembrie un program special de vară, astfel că, se vor putea face cumpărături chiar şi până la orele 24:00. 

Orarul depinde însă de la magazin la magazin, iar unităţile din provincie vor fi deschise până cel târziu la ora 23:00. Astfel, în Bucureşti, carrefour Băneasa, Colentina şi Berceni vor avea deschis între orele 8:00 şi 23:00, ]n timp ce Carrefour Orhideea va avea program între 7 şi 24:00, de luni până sâmbătă şi între 7 şi 23 duminica. Carrefour Unirii va fi deschis în continuare non-stop.

Toate magazinele din provincie, cu excepţia Carrefour Ploieşti, vor avea program de la 8:00 la 23:00. La Ploieşti se va deschide începând cu ora 7:00.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...