“Cartel Alfa” cere reluarea în Parlament a dezbaterilor privind Legea salarizării, după adoptarea şi înaintarea raportului CES

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” solicită reluarea în Parlament a dezbaterilor privind proiectul Legii salarizării, după adoptarea şi înaintarea raportului Consiliului Economic şi Social (CES), întrucât acest lucru le oferă ”parlamentarilor posibilitatea să consulte opinia partenerilor sociali şi a celorlalţi actori publici vizaţi, înainte de a adopta proiectul de lege”. Sindicaliştii mai spun că dezbaterea publică privind Legea salarizării ”este o parodie care nu urmăreşte decât să dea aparenţa de legitimitate unui proces de transfer cvasi-mafiot de privilegii”, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 19:21
“Cartel Alfa” cere reluarea în Parlament a dezbaterilor privind Legea salarizării, după adoptarea şi înaintarea raportului CES

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, confederaţia protestează public faţă de „simulacrul” de dezbatere publică cu privire la proiectul Legii salarizării, precum şi faţă de procedura parlamentară, „care nu respectă toţi paşii reglementaţi de lege pentru adoptarea actului normativ”, anunţă News.ro.

„Neasumarea răspunderii Guvernului asupra iniţiativei legislative (aşa cum ar fi fost normal) a fost justificată public tocmai prin necesitatea suplimentării timpului pentru dezbatere, care să dea forţa necesară unei astfel de legi. În realitate, această aşa-zisă dezbatere este o parodie care nu urmăreşte decât să dea aparenţa de legitimitate unui proces de transfer cvasi-mafiot de privilegii”, precizează Bogdan Hossu.

Conform sursei citate, în baza prevederilor Legii salarizării, o mare parte a personalului bugetar urmează să beneficieze nu de o creştere, ci de o diminuare a drepturilor salariale.

„Deşi principiul plata egală pentru munca egală este enunţat în proiectul de act normativ, el nu se aplică, legea instituind un tratament salarial diferit pentru cei care desfăşoară aceeaşi activitate şi acelaşi volum de muncă, în funcţie de interese şi afinităţi obscure. Cel mai clar exemplu este tratamentul discriminatoriu şi netransparent pentru salariaţii din administraţia publică locală, prin excluderea acestora din grilele de salarizare. Astfel, se realizează o mare privatizare a administraţiei publice, patronate de interese politice. În locul profesionalizării administraţiei publice se doreşte o reîntoarcere în timp, la vremurile de dinainte de aderare, cu o administraţie politizată, slugarnică, slab pregătită, dar cu „conexiunile” potrivite”, se mai arată în comunicat.

Hossu mai spune că „aleşilor locali, de la orice nivel, li se garantează prin proiectul de lege un salariu deosebit de bun, deşi ei sunt aleşi politic, neavând întotdeauna şi competenţele necesare postului, în timp ce angajaţii primăriei, care sunt selectaţi pe bază de competenţe, prin concurs, şi de multe ori deţin expertiză tehnică superioară celor aleşi, sunt încadraţi în funcţie de simpatiile sau antipatiile consiliului local”.

El continuă afirmând că dezbaterile în Parlament „au loc pe repede-înainte” şi nu respectă prevederile legale privind avizarea proiectelor de acte normative, termenul pentru avizul Consiliului Economic şi Social fiind 19 mai, însă Comisia de muncă din Senat adoptând deja raportul.

„Mai mult decât atât, având în vedere că Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale nu este iniţiator al legii, neasumându-şi răspunderea asupra proiectului, nu înţelegem de ce trebuie să solicite respingerea unor amendamente ale altor miniştri din cadrul Guvernului”, mai spune Hossu.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” solicită reluarea dezbaterilor în Parlament după adoptarea şi înaintarea raportului Consiliului Economic şi Social şi tuturor instituţiilor care, potrivit legii, trebuie să emită un aviz asupra proiectului de lege.

„Acest lucru oferă parlamentarilor posibilitatea să consulte opinia partenerilor sociali şi a celorlalţi actori publici vizaţi, înainte de a adopta proiectul de lege, în spiritul principiilor social-democrate de bună guvernare şi responsabilităţii faţă de cetăţeni”, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Poşta Română a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală
Poşta Română a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală
Poşta a început, miercuri, distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, conform Convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală......
VIDEO – Armata israeliană afirmă că a distrus un tunel al Hezbollah care ajungea în Israel
VIDEO – Armata israeliană afirmă că a distrus un tunel al Hezbollah care ajungea în Israel
Armata israeliană a anunţat marţi seară că a distrus un tunel săpat de Hezbollah din sudul Libanului pe o lungime de ...
Percheziţii ale DNA la Casa Unirea
Percheziţii ale DNA la Casa Unirea
Percheziții DNA au loc miercuri la Casa de comerț Unirea, companie înființată de Liviu Dragnea și fostul ministru al ...
Extindere majoră pentru chinezii de la Topband. Fabrica din Timișoara va crește de la 190 la 1.000 de angajați până în 2028
Extindere majoră pentru chinezii de la Topband. Fabrica din Timișoara va crește de la 190 la 1.000 de angajați până ...
Compania chineză Topband, producător de controlere electronice inteligente cu prezență globală, vrea să dezvolte fabrica ...