Casa regală a Spaniei nu se scaldă în lux. Vezi care este bugetul destinat Coroanei

Regele Juan Carlos câştigă 290 de mii de euro pe an, iar prinţul moştenitor Felipe, de două ori mai puţin. Veniturile lor au fost date publicităţii pentru prima dată de la reinstaurarea monarhiei.
Economica.net - mie, 28 dec. 2011, 21:36

Dezvăluirile vin pe fondul scandalului de deturnare de fonduri publice în care se presupune că ar fi implicat ginerele Monarhului. Palatul a insistat că soţii prinţeselor Elena şi Cristina nu au perceput vreun venit din bugetul destinat Coroanei. Venitul total al familiei regale se ridică la 814 mii de euro pe an. Constituţia spaniolă permite regelui să distribuie liber aceşti bani.

Casa Regală, ca şi legislativul, nu se supune controlului Curţii de Conturi, însă cheltuielile sunt verificate de un inspector, care redactează rapoarte trimestriale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră – Acord UE cu patru ţări din Africa. Parteneriat economic cu Madagascar, Mauritius, Seychelles şi Comore
Premieră – Acord UE cu patru ţări din Africa. Parteneriat economic cu Madagascar, Mauritius, Seychelles şi Comore
Uniunea Europeană şi patru state din Africa de Est şi de Sud (Comore, Madagascar, Mauritius şi Seychelles) au încheiat, miercuri, negocierile privind un acord de parteneriat economic consolidat......
GRAMPET anunță finalizarea modernizării a 18 locomotive și a 40 de vagoane prin PNRR
GRAMPET anunță finalizarea modernizării a 18 locomotive și a 40 de vagoane prin PNRR
Noi pași importanți au fost realizați de GRAMPET în cadrul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare ...
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2020. Lista produselor
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2020. Lista produselor
E oficial. Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2026 ...
FOTO Sectorul din București care vrea să-și crească de peste patru ori rețeaua de infrastructură pentru biciclete
FOTO Sectorul din București care vrea să-și crească de peste patru ori rețeaua de infrastructură pentru biciclete
Primarul unui sector din București anunță miercuri că vrea să crească rețeaua de infrastructură pentru biciclete ...