Câştigul salarial a crescut în octombrie cu 0,4%, la 1.615 lei

Câştigul salarial mediu net a fost în octombrie de 1.615 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 6 lei (0,4%), cele mai mari valori fiind înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - J, 05 dec. 2013, 08:16
Câştigul salarial a crescut în octombrie cu 0,4%, la 1.615 lei

Astfel, în intermedieri financiare câştigul a fost de 3.829 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 900 lei.

Evoluţia la nivel naţional a fost influenţată printre altele de acordarea de prime, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) şi disponibilizarea unor salariaţi cu câştiguri reduse.

Cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în activităţi extractive (de 13,2%), iar cele mai accentuate scăderi în extracţia petrolului şi gazelor naturale şi în fabricarea produselor de cocserie şi a celor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (cu 26,1%, respectiv 17,7%).

„În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (4,0%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. De asemenea, în administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a crescut uşor în luna octombrie faţă de luna septembrie 2013, cu 0,2%, respectiv 0,6%”, arată INS, într-un comunicat.

Comparativ cu octombrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 4,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...