Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.082 lei în luna septembrie a acestui an

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3082 lei în luna septembrie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 38 lei (1,2%) iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7108 lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 07 nov. 2019, 08:05
Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.082 lei în luna septembrie a acestui an

La polul opus, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.

Pe de altă parte, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.

„În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de
contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 21,8%, respectiv în fabricarea produselor din tutun, cu 17,6%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, se mai arată în comunicatul INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, cu 5,2%, şi în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, transporturi pe apă, între 3% şi 4%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, astfel: învăţământ (8,5%, inclusiv acordarea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice) şi administraţie publică (1,2%). Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,9%).

Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 101,1% pentru luna septembrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 212,8%, cu 2,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...