Cât a mai rămas din cultura de porumb și floarea-soarelui după seceta din ultima perioadă. România, al doilea cel mai afectat stat din UE

Porumbul a pierdut în septembrie față de august încă 6% din randamentul estimat după ce cu o lună înainte estimările fuseseră revizuite cu 19% în minus. Producția ar putea ajunge la numai 6,3 milioane de tone.
Alina Stanciu - mie, 24 sept. 2025, 22:23
Cât a mai rămas din cultura de porumb și floarea-soarelui după seceta din ultima perioadă. România, al doilea cel mai afectat stat din UE

Serviciul de monitorizare al Comisiei Europene (JRC) a revizuit în ultima sa prognoză cu 19% în minus estimările de producție pentru porumbul boabe recoltat în România, până la o medie de 3,15 tone la hectar. Fermierii ar putea obține astfel cu 22% mai puțin la fiecare hectar cultivat față de media ultimilor cinci ani, dar cu 10% peste ceea ce au realizat, în medie, anul trecut. Scăderea din România este a doua cea mai mare din UE, după Bulgaria (minus 35%), dacă ne raportăm la media ultimilor cinci ani.

Având în vedere suprafața cultivată estimată de Comisia Europeană la 1,9 milioane de hectare, ar rezulta o producție de aproximativ 6,2 milioane de tone de porumb. În 2024, fermierii români au obținut 5,9 milioane de tone de porumb de pe 2,1 milioane de hectare.

Cât despre floarea-soarelui, prognoza a rămas aceeași ca și în august când JRC a revizuit randamentul mediu cu 12% în minus față de luna precedentă, până la 1,49 de tone la hectar. Cantitatea per hectar este cu 20% mai mică față de media ultimilor cinci ani, dar cu 26% peste cea din 2024.

Din datele MADR, suprafața totală însămânțată cu floarea-soarelui a fost anul acesta de 1,2 milioane de ha, ceea ce înseamnă că s-ar putea obține 1,7 milioane de tone față de aproximativ 2 milioane de tone cât estimase Comisia în iulie, după o altă revizuire de 17% în minus.

„Seceta și valurile repetate de căldură din timpul verii în sud-estul Europei au dus la pierderi ireversibile de randament în Ungaria, România, Bulgaria și anumite regiuni din Turcia. Culturile de vară, precum porumbul și floarea-soarelui, sunt cele mai afectate, prognozele fiind cu mult sub media pe cinci ani”, potrivit ultimului raport JRC.

Conform sursei citate, se prevăd condiții de secetă și în perioada 18-27 septembrie (precipitații totale sub 3 mm) în unele zone din centrul Peninsulei Iberice, sudul Italiei, Peninsula Balcanică, cea mai mare parte a României, Ucrainei și Turciei.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...